bleojdit

bleojdít² sn [At: DA ms / Pl: (nob) ~uri / E: bleojdi²] (Îvp) Bleojdire².

bleojdít⁴, ~ă a [At: STANCU, D. 148 / Pl: ~iți, ~e / E: bleojdi²] (Pop) 1 Moleșit. 2 (D. obiecte) Fleșcăit. 3-4 (D. obiecte) Lăsat (în jos). 5 (D. obiecte) Turtit. 6 (D. oameni) Ticăloșit.

BLEOJDÍT², -Ă, bleojdiți, -te, adj. (Pop. și fam.; despre urechi) Lăsat în jos; bleg, blegit, pleoștit. – V. bleojdi².

BLEOJDÍT², -Ă, bleojdiți, -te, adj. (Pop. și fam.; despre urechi) Lăsat în jos; pleoștit. – V. bleojdi².

BLEOJDÍT², -Ă, bleojdiți, -te, adj. Lăsat în jos; turtit, pleoștit. Umbli cu pălăria găurită, bleojdită. STANCU, D. Îi măturase și, îi cîntărise și el... Mustățile mai crescute la unii, mai bleojdite la alții. PAS, L. I 291. Cățelușii, care pîn-aci stau pe lîngă foc cu urechile bleojdite și cu nasurile sub coadă, se repeziră ca niște săgeți, se năpustiră spre babă. FOFESCU, B. I 98. – Pronunțat: bleoj-.

BLEOJDÍT², -Ă, bleojdiți, -te, adj. Lăsat în jos, pleoștit. [Pr.: bleoj-] – V. bleojdi².

BLEOJDÍT adj. v. atârnat, bleg, blegit, bulbucat, căscat, clăpăug, holbat, lăsat, mare, mărit, pleoștit, umflat, zgâit.

bleojdit adj. v. ATÎRNAT. BLEG. BLEGIT. BULBUCAT. CĂSCAT. CLĂPĂUG. HOLBAT. LĂSAT. MARE. MĂRIT. PLEOȘTIT. UMFLAT. ZGÎIT.