bidiviu

bidibíu sm vz bidiviu

bididíu sm vz bidiviu

bidivíu sm [At: MOXA, 388/36 / V: -dibui, -didiu / Pl: ~ii / E: tc bedevî] 1 Cal de rasă arabă. 2 Cal ager, frumos și iute Cf sireap. 3 (În povești) Cal năzdrăvan. 4 (Mun; înv; fig) Om mic și slab, dar ager.

BIDIBÍU s. m. v. bidiviu.

BIDIDÍU s. m. v. bidiviu.

BIDIVÍU, bidivii, s. m. Cal tânăr, iute și frumos folosit de obicei la călărit. [Var.: (reg.) bidibíu, bididíu s. m.] – Din tc. bedevî.

BIDIBÍU s. m. v. bidiviu.

BIDIDÍU s. m. v. bidiviu.

BIDIVÍU, bidivii, s. m. Cal tânăr, iute și frumos. [Var.: (reg.) bidibíu, bididíu s. m.] – Din tc. bedevî.

BIDIBÍU s. n. v. bidiviu.

BIDIDÍU s. m. v. bidiviu.

BIDIVÍU, bidivii, s. m. Cal (de călărie) tînăr, iute și frumos. V. sireap. (în basme) Călare pe un bidiviu ce arunca pe nările nasului trîmbe de fum sfulgerate cu limbi de foc aprins. DELAVRANCEA, S. 82. Mă mai cunoști acum? strigă calul scuturîndu-și coama și bătînd din picioare ca un bidiviu tinerel. POPESCU, B. I 52. El că-și are-un bidiviu Cu sînge de argint viu. ALECSANDRI, P. P. 106. ◊ (Adjectival). I-ar da... poștalioane cu opt cai bidivii. DELAVRANCEA, S. 36. – Variante: bidibíu (ISPIRESCU, M. V. 36), bididíu (TEODORESCU, P. P. 608) s. m.

BIDIBÍU s. m. v. bidiviu.

BIDIDÍU s. m. v. bidiviu.

BIDIVÍU, bidivii, s. m. Cal tânăr, iute și frumos. [Var.: bidibíu, bididíu s. m.] – Tc. bedevi.

bidivíu s. m., art. bidivíul; pl. bidivíi, art. bidivíii (-vi-ii)

bidivíu s. m., art. bidivíul; pl. bidivíi, art. bidivíii

Bidiviu ≠ mârțoagă, gloabă

bidivíu (bidivíi), s. m. – 1. Armăsar, cal arab. – 2. (Arg.) Băiat, flăcău. – Var. bidibiu, bididiu. Tc. bedevi, de la bedu „deșert” (Șeineanu, II, 50) care este aceeași rădăcină a lui beduin. Odinioară se întrebuința și cu funcție adj.: un cal bidiviu. – Der. bididie, s. f. (arg., țiitoare, amantă), cf. sl. bedevija, „iapă arabă”.

BIDIVÍU ~i m. Cal tânăr, iute și frumos, folosit, mai ales, la călărie. [Sil. -di-viu] /<turc. bedevî

bidiviu m. cal arâpesc, mic și sprinten la fugă: un bidiviu cu sânge de argint viu POP. [Turc. BEDEVI, lit. cal beduin].

bididíŭ V. bidiviŭ.

bidivíŭ, -íe s. și adj. (turc. [d. ar.] bédevi, beduin, de unde vine și fr. bédouin). Vechĭ. Cal arăbesc sprinten: un bidiviŭ, o ĭapă bidivie. Azĭ. Iron. Cal de rasă înhămat, telegar: ține-ți bidiviiĭ, boĭerule! Fig. Om impetuos: ia oprește-te, bidiviule! – Și bididiŭ. V. ducipal.

bididiu, bididii s. m. (deț.) infractor aflat la prima condamnare.

bidiviu, bidivii s. m. (pop.) tânăr.