baș

baș² sm [At: URICARIUL XIV, 190 / Pl: ~i / E: tc baș ] 1 (Nob) Cap. 2 Căpetenie. 3-4 Staroste al unei bresle (de negustori sau) de meseriași. 5 (Îvp; îs) Cocoș - Cocoș năzdrăvan. 6 (Mar; rar) Capătul din față al bărcii. 7 (Cmr; pop) Ceea ce se lasă schimbătorului pentru schimbatul unei monede. 8 (Pex) Spor.

baș³ (capătul unei bărci, agio) (rar) s. n.

baș s. n.

baș n. agio (învechit). [Aceeaș vorbă ca cea precedentă (cf. capete = dobândă)].

baș n., pl. urĭ (turc. baš, cap, șef, superior, vîrf, de unde și bg. baš, șef, agiŭ. V. bașa, bimbașa, bașlic). Agiŭ la zarăfie (Vechĭ). Prisos, plus, rest: bașu ce-ĭ ieșea de la raz (CL., 1910, 77). Prefix care arată superioritatea: baș-cutnie (cutnie de prima calitate), baș-ceauș (sergent-major de infanterie), baș-hoț (mare hoț). V. arhi-, para-, stră-, vel-. – În Banat. (după sîrb.) „chear, tocmai”. V. baron.

BAȘ s. n. Amestec format din făină de grîu, apă și drojdie, omogenizat și fermentat, folosit la prepararea maialei pentru pîine.