bâtă

bấtă sf [At: ȘINCAI, HR. II281/19 / V: bât (pl: -e; rar -uri) / Pl: ~e / E: nct] Băț lung și gros, de obicei cu măciulie la un capăt.

BẤTĂ, bâte, s. f. Băț lung și gros (cu măciulie la un capăt); ciomag, botă2, ceatlău. – Et. nec.

BẤTĂ, bâte, s. f. Băț lung și gros (cu măciulie la un capăt); ciomag, botă2, ceatlău. – Et. nec.

BÎ́TĂ1 s. f. (Regional) Bunică. Vrei ceva de la mine. Spune-mi-o limpede. Nu mai umbla cu fofîrlica... -Nu vreau nimic, bîtă! STANCU, D. 345.

BÎ́TĂ2, bîte, s. f. 1. Băț lung și gros, de obicei cu măciulie la un capăt; măciucă, ciomag. Îl văd copil de unsprezece ani, răzemat în bîtă ciobănește, cu opincuța strînsă pe picior și cu o căciulă mare țurcănească dată pe ceafă. VLAHUȚĂ, O. A. 290. În piepturile păstorilor tineri, răzimați c-un cot de-o stîncă și c-o mînă pe bîtă, încolțea... dorul voiniciei! EMINESCU, N. 5. Bate-mă, doamne, cu bîta, Nu mă bate cu urîta! JARNÍK-BÎBSEANU, D. 430. Ajunge o bîtă la un car de oale. ◊ Expr. A da cu bîta-n baltă v. baltă. 2. Lovitură de ciomag; bătaie; p. ext. autoritate severă (a cuiva). Știe numai de bîtă. ▭ Flăcăul... fiind trăit pîn-atunci sub grija și sub bîta baciului... nu se simțea în stare... să țină piept atîtor întrebări. GALAN, Z. R. 227.

BÂTĂ1, bâte, s. f. (Reg.) Bunică.

BÂTĂ2, bâte, s. f. Băț lung și gros (cu măciulie la un capăt); ciomag. ♦ Lovitură de bâtă; bătaie.

bấtă s. f., g.-d. art. bấtei; pl. bấte

bâtă s. f., pl. bâte

BÂTĂ s. v. ciomag.

BÂTĂ s. v. bunică, mamă mare.

bîtă (bấte), s. f. – Par, măciucă, ciomag. Sl. bŭtŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac); cf. rădăcina sl. batŭ (rus. bat, sb. bat „par”; Berneker 46). Der. bîtea, s. f. (ciocan de lemn; specie de papură, Typha angustifolia, Sparganium ramosum); bîti, vb. (rar, în Banat: a bate, a ciomăgi).

BÂTĂ ~e f. Băț lung și gros, cu sau fără măciulie la capăt; măciucă; ghioagă; ciomag. /<sl. butu

bâtă f. băț lung și gros: 1. de mânat vitele; 2. ca armă la bătaie: măciucă. [Slav. BŬTŬ].

bî́tă f., pl. e (vsl. bŭtŭ, sceptru. V. botă 2). Ciomag lung (cum poartă ciobaniĭ). Lovitură dată cu un asemenea cĭomag: ĭ-a tras o bîtă. V. ghioagă, moacă 2 și țoapă 2.

BÎTĂ s. ciomag, măciucă, (pop.) toroipan (reg.) ghioagă, jarchină, macă, moacă, otic, pătăchie, tămînjer, tăujer, tufan, tufă, (Mold., Bucov. și Transilv.) botă, (Mold.) ceatlău, (Olt.) colvă, (Ban.) crivac, (Olt.) dîrjală, (Ban.> haidamac, (Olt. și Ban.) jilăvete, (Transilv. si Maram.) măcău, (Transilv., Maram. și Olt.) șuvei, (prin Bucov.) tașmău, (Mold.) toropală, (inv.) fuscel, fuște. (L-a izbit cu ~.)

bîtă s. v. BUNICĂ. MAMĂ MARE.

bấtă, bâte, s.f. – 1. Botă, ciomag, par. 2. Carte de joc; dâbă. ♦ (onom.) Bâta, nume de familie (24 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Et. nec. (DEX, MDA); din sl. bǔtǔ „sceptru” (Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER).

a da cu bâta-n baltă expr. (pop.) a face o gafă.

a fi bâtă expr. a fi complet pe dinafară / nepriceput într-un anumit domeniu.

bâtă, adj. (invar.) ignorant.