ai

ai² i [At: ALECSANDRI, T. 736 / E: fo] 1-4 Exclamație care exprimă: durere, spaimă, uimire, amenințare.

AI¹ interj. Exclamație care exprimă: durere; spaimă; uimire; amenințare. – Onomatopee.

AI¹ interj. Exclamație care exprimă: durere; spaimă; uimire; amenințare.

AI¹ interj. Exclamație de durere, de spaimă, de uimire sau (mai rar) de amenințare. Ai! ce-am să-i calc o dată crunt în tină [pe dușmani]. BENIUC, V. 86. Ai, săraca mîndra mea... Inima mi-o aprindea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 244.

AI² interj. Exclamație care exprimă: durerea, spaima, uimirea, amenințarea.

ai² interj.

ai interj.

AI interj. 1) (se folosește pentru a exprima durere, mirare, spaimă, necaz, amenințare etc.). 2) fam. (se folosește la sfârșitul unei propoziții interogative). /Onomat.

ai! int. țipăt de durere sau de spaimă.

ai³, interj. – Vai: „Ai de mine și de mine...” (Crâncău, 2013). – Din vai.