Marin

3 definiții pentru Marin

BUCUR, Marin (n. 1929, Podul Rizii, jud. Dîmbovița), istoric literar român. Monografii („Ov. Densusianu”, „C.A. Rosetti”), editări de documente, restituiri eminesciene și caragialiene; versuri („La apa Vavilonului”). Editor al „Caietelor Eminescu”.
CHIRIȚESCU-ARVA, Marin (1889-1935, n. sat Izvoru, jud. Giurgiu), agronom-pedolog și economist agrarian român. Prof. univ. la Cluj și București. Studii privind grînele de primăvară, rolul elementelor pedogenetice și al apei ca factori de vegetație.
MARIN, lat. Marinus. Numărul patronilor calendaristici exclude o influență dalmatină, propusă de N. Iorga (RI XIII 194), în ce privește răspîndirea numelui la noi; nu poate fi vorba nici de o relație cu Maria. 1. Marin, frecv., actual, nu lipsește în doc.; derivate: -ești, -eanca și -ici ss.; -escu. 2. Diminutive: Marin/ete, I., olt., act.; -ică; -cu; -cea; -cel act.; -ciu, act. 3. Mărin (Șchei I); -aș (Hur; -el (Șchei III); -oiu; -icul, olt., 1620 (Sd VI 465). 4. Marincaș (Mar); Mărincu, Gr. (16 B II 260). 5. Măriniciu, Gr. (16 A I 578). 6. Mărînca, T., ard. (Ra II 418); Marinoglu, Hr. (Fil A). 7. Din lat. sanctus Marinus: Sumarin (13 – 15 B 93; Rel); – Bratu lui (Isp IV p. 97); -ești s. (Cat; 16 B I 43), ca Sumedru < Sanctus Demetrius. 8. Prob. Samarina s. în Pind, cu asimilare regresivă < Sumarina. Cf. Samarinești s. în Mehedinți (Sur VI).
Vezi pe site