Iris

cátiță sf [At: VICIU, GL. / Pl: ~țe / E: Catița] 1 (Bot; Trs) Stânjenel (Iris germanica) 2 (Bot; reg; îs) ~ vânătă Planta Iris caespitosa.

ÍRIS, (I) irisuri, s. n., (II) iriși, s. m. I. S. n. 1. Membrană circulară, colorată a ochiului, situată înaintea cristalinului, în mijlocul căreia se găsește pupila. 2. Diafragmă cu diametru variabil, folosită la instrumentele optice pentru a regla fasciculul de lumină care pătrunde în instrument. II. S. m. (Bot.) Stânjenel. – Din fr., lat. iris.

ÍRIS, (I) irisuri, s. n., (II) iriși, s. m. I. S. n. 1. Membrană circulară, colorată a ochiului, situată înaintea cristalinului, în mijlocul căreia se găsește pupila. 2. Diafragmă cu diametru variabil, folosită la instrumentele optice pentru a regla fasciculul de lumină care pătrunde în instrument. II. S. m. (Bot.) Stânjenel. – Din fr., lat. iris.

ÍRIS¹, iriși, s. m. (Bot.) Stînjenel. Vezi lungi terase suspendate, cu iriși de argint aprinși. CAZIMIR, L. U. 40.

ÍRIS², irisuri, s. n. 1. Membrană circulară, colorată, a ochiului, situată între cornee și partea anterioară a cristalinului și în mijlocul căreia se găsește pupila. Maria are ochii foarte frumoși, castanii, cu fire de aur în iris. C. PETRESCU, Î. I 22. Ce s-o fi reflectînd oare în lentilele acelor ochi mari și blînzi, cu irisul negru ca păcura. BART, S. M. 84. Aprinzîndu-și irisul galbăn ca aurul subt pleoapa lăsată pe obraz, [papagalul] își întindea aripile. ANGHEL, PR. 43. 2. Diafragmă compusă din mai multe piese care are în centru un orificiu cu diametrul variabil, folosită la unele instrumente optice.

íris² (membrană a ochiului, diafragmă) s. n., pl. írisuri

íris¹ (plantă) s. m., pl. íriși

íris (anat., fiz.) s. n., pl. írisuri

íris (bot.) s. m., pl. íriși

ÍRIS s. I. (BOT.) 1. v. stânjenel. 2. (Iris germanica) stânjen, stânjenel, (reg.) ceapă, cocoș, cocoșel, crin, lilie, lilion, paparigă, sabie, spetează, stânjeniță, tulipan, coada-cocoșului, cosița-fetelor, floare-vânătă, frunză-lată, iarbă-lată. 3. (Iris variegata) stânjen, stânjenel, (reg.) lilion păsăresc. II. (ANAT.) (pop.) arcul ochiului.

ÍRIS s.n. 1. (Liv.) Curcubeu, spectru solar. 2. Membrană colorată circulară a ochiului așezată între cornee și partea anterioară a cristalinului, străbătută de pupilă. 3. Diafragmă a unor aparate optice, care are în centru un orificiu cu diametru variabil. [< fr. iris, lat. iris].

ÍRIS s.m. Plantă erbacee perenă cu frunze lungi și cu flori mari, violete, albe sau galbene; (pop.) stânjenel. [< fr. iris].

ÍRIS I. s. n. 1. curcubeu, spectru solar. 2. membrană colorată circulară a ochiului, așezată între cornee și partea anterioară a cristalinului, străbătută de pupilă. 3. diafragmă a unor aparate optice, care are în centru un orificiu cu diametru variabil. II. s. m. plantă erbacee perenă cu frunze lungi și cu flori mari, violete, albe sau galbene; stânjenel. (< fr., lat. iris)

ÍRIS¹ ~uri n. Membrană colorată a ochiului situată între cornee și cristalin (în mijlocul căreia se găsește pupila). /<lat., fr. iris

ÍRIS² íriși m. 1) Plantă erbacee decorativă cultivată pentru florile sale mari, de diferite culori, și folosită în farmaceutică, parfumerie; stânjenel. 2) Floare a unei astfel de plante. /<fr. iris

iris n. 1. perdea felurit colorată ce înconjoară pupila ochiului; 2. plantă numită vulgar stânjinel.

*íride f., pl. írizĭ. Asta ar fi forma maĭ conformă spirituluĭ limbiĭ rom. de cît iris, ca ónice îld. onix și indice îld. index.

íris n., pl. urĭ (fr. iris, d. vgr. íris, íridos, curcubeŭ, care e și numele uneĭ zeițe mitologice care era trimeasa zeilor. V. iride). Anat. Membrana circulară retráctilă dintre cornee și fața anterioară a cristalinuluĭ și care, după indivizĭ, e colorată în cafeniŭ închis (aproape negru), galben albastru, cenușiŭ, verde. Min. O varietate de cŭarț care prezentă colorile curcubeuluĭ cînd o crăpĭ. S. m., pl. irișĭ. Zool. Un fel de fluture. Bot. Planta numită pop. stînjinel.

IRIS s. I. (BOT.) 1. (Iris pseudacorus) stînjenel, stînjen de baltă, stînjen galben, (reg.) spetează, spetegioară, crin-de-apă, crin-galben, lilie-galbenă. 2. (Iris germanica) stînjen, stînjenel, (reg.) ceapă, cocoș, cocoșel, crin, lilie, lilion, paparigă, sabie, spetează, stînjeniță, tulipan, coada-cocoșului, cosița-fetelor, floare-vînătă, frunză-lată, iarbă-lată. 3. (Iris variegata) stînjen, stînjenel, (reg.) lilion păsăresc. II. (ANAT.) (pop.) arcul ochiului.

IRIS L., STÎNJENEL, fam. Iridaceae. Gen originar din zonele temperate ale Asiei, din America de N, nordul Africii și Europa, peste 150 specii, cu rizomi sau bulbi. Flori (un ovar cu un stil simplu, 3 stigmate de aceeași formă și culoare cu foliolele periantului, 3 stamine) cu miros delicat, divers colorate, apar dintr-un înveliș pergamentos. Periantul este format din 6 foliole; 3 interne, mai mici, îndreptate în sus, semicurbate spre mijlocul florii și 3 externe; mai mari decît primele, îndoite în afară de la mijloc. Frunze, enziforme.