țărmurire

ȚĂRMURÍ, țărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. A mărgini, a limita, a pune hotar; p. ext. a îngrădi, a stăvili. ♦ Refl. (Înv.; despre țări, regiuni) A se învecina, a se mărgini cu... 2. Refl. (Înv.) A trage la țărm, a aborda; a țărmui. – Din țărm (sau țărmur).

țărmurí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țărmurésc, imperf. 3 sg. țărmureá; conj. prez. 3 sg. și pl. țărmureáscă

ȚĂRMURÍ vb. v. mărgini.

ȚĂRMURÍ vb. v. aborda, acosta, învecina, mărgini.

A ȚĂRMURÍ ~ésc tranz. A delimita printr-un hotar; a hotărnici; a demarca. /Din țărm

A SE ȚĂRMURÍ mă ~ésc intranz. pop. A avea hotar comun (unul cu altul); a se învecina. /Din țărm