învioșare

ÎNVIOȘÁRE, învioșări, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) învioșa; înviorare. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.

ÎNVIOȘÁRE, învioșări, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) învioșa; înviorare. [Pr.: -vi-o-] – V. învioșa.

ÎNVIOȘÁRE, învioșări, s. f. (Regional) Acțiunea de a învioșa; înviorare. Au lipsit învioșare Din dulci ochișorii tăi. CONACHI, P. 11. – Pronunțat: -vi-o-.

învioșáre (reg.) (-vi-o-) s. f., g.-d. art. învioșắrii; pl. învioșắri

învioșáre s. f. (sil. -vi-o-), g.-d. art. învioșării; pl. învioșări

ÎNVIOȘÁRE s. v. animare, însuflețire, înviorare.

învioșare s. v. ÎNSUFLEȚIRE. ÎNVIORARE.