înlemnire

ÎNLEMNÍRE s. f. Acțiunea de a înlemni. – V. înlemni.

ÎNLEMNÍRE s. f. Acțiunea de a înlemni. – V. înlemni.

ÎNLEMNÍRE s. f. Acțiunea de a înlemni; încremenire, nemișcare; p. ext. spaimă, uimire. Înlemnirea zugrăvită pe figură îi dădea o înfățișare comică. C. PETRESCU, Î. I 13. Spaimă, mirare și înlemnite au cuprins pe bietul Vineri. DRĂGHICI, R. 238.

înlemníre s. f., g.-d. art. înlemnírii

înlemníre s. f., g.-d. art. înlemnírii

ÎNLEMNÍRE s. 1. v. înmărmurire. 2. v. nemișcare.

ÎNLEMNIRE s. 1. împietrire, încremenire, înmărmurire, înțepenire, petrificare, (înv. și pop.) mărmurire. (~ unui personaj din basme.) 2. încremenire, nemișcare. (Stare de ~.)