țărănoi

ȚĂRĂNÓI, țărănoi, s. m. 1. (Fam.) Augmentativ al lui țăran. 2. (Peior.) Om bădăran, mitocan, mojic. – Țăran + suf. -oi.

ȚĂRĂNÓI, țărănoi, s. m. 1. (Depr.) Augmentativ al lui țăran. 2. (Peior.) Om bădăran, mitocan, mojic. – Țăran + suf. -oi.

ȚĂRĂNÓI, țărănoi, s. m. 1. (Depreciativ, în vorbirea claselor exploatatoare) Țăran. De ani, nimeni din satul ista nu mi-a stat în față... Să mă las flecuit de-un țărănoi? CAMILAR, N. II 299. Avem moșii, și zapciii îi sfătuiesc pe oameni să le lase în paragină. Ne usucă punîndu-ne la biruri mai abitir decît pe țărănoi. PAS, L. I 108. 2. Bădăran, mitocan. Mări, ce tot mi se vîră în ochi țărănoiul ista! ALECSANDRI, la CADE. Bărbatu-tău îi un țărănoi. NEGRUZZI, S. III 21.

țărănói (fam.) s. m., pl. țărănói, art. țărănóii

țărănói s. m., pl. țărănói, art. țărănóii

ȚĂRĂNÓI adj., s. v. bădăran.

ȚĂRĂNÓI ~ m. (augmentativ de la țăran) peior. Persoană cu purtări grosolane; bădăran; mitocan; mârlan; mahalagiu. /țăran + suf. ~oi

țărănoiu m. fam. mojic.

țărănóĭ m. Țăran antipatic. – Fem. -oaĭcă.

ȚĂRĂNOI adj., s. bădăran, grosolan, mitocan, mîrlan, mîrlănoi, mocofan, mojic, necivilizat, nepoliticos, ordinar, țoapă, țopîrlan, vulgar, (pop.) mocan, mocîrțan, modîrlan, pădureț, rîtan, țopîrcă, (reg.) mocodan, mocofănos, modîrlău, modoran, mogîldan, necunoscător, negîndit, negreblat, (Mold.) ghiorlan, (Transilv.) grobian, (înv.) gros, (fig.) necioplit.

țărănoi s. m. invar. (augm.) om bădăran / mitocan / mojic