țărână

ȚĂRẤNĂ, (2) țărâne, s. f. 1. Pământ sfărâmat mărunt. ♦ Pământul cu care se acoperă sicriul, cu care se umple groapa, mormântul. ◊ Expr. Fie-i țărâna ușoară! = (formulă folosită când se vorbește despre un mort) odihnească-se în pace! Praf și țărână = nimic. ♦ Stratul de la suprafață (sau de la mică adâncime) al pământului. ◊ Expr. A se așterne țărânii = a se întinde la pământ. 2. Fig. Trup neînsuflețit, oseminte; rămășițe pământești. [Var.: (reg.) țắrnă s. f.] – Țară + suf. -ână.

ȚẮRNĂ s. f. v. țărână.

ȚĂRẤNĂ, (2) țărâne, s. f. 1. Pământ sfărâmat mărunt. ♦ Pământul cu care se acoperă sicriul, cu care se umple groapa, mormântul. ◊ Expr. Fie-i țărâna ușoară! = (formulă folosită când se vorbește despre un mort) odihnească-se în pace! Praf și țărână = nimic. ♦ Stratul de la suprafață (sau de la mică adâncime) al pământului. ◊ Expr. A se așterne țărânii = a se întinde la pământ. 2. Fig. Trup neînsuflețit, oseminte; rămășițe pământești. [Var.: (reg.) țắrnă s. f.] – Țară + suf. -ână.

ȚẮRNĂ s. f. v. țărână.

ȚĂRÎ́NĂ, (2, rar) țărîne, s. f. 1. Pămînt fărîmat mărunt. Pe țărîna proaspătă se înălțau ici-colo pîlcuri de zambile. SADOVEANU, O. IV 40. Cîțiva copilași... se jucau în țărîna pe care o aduceau din mijlocul umblat al uliței. CAMIL PETRESCU, O. I 464. În poală purta cîțiva pumni de țărînă. AGÎRBICEANU, S. P. 100. ♦ Pămîntul cu care se acoperă sicriul, cu care se umple groapa, mormîntul. Toți aruncară cîte o mînă de țărînă peste sicriu. BUJOR, S. 110. Cioclii au coborît săcriul în groapă, au aruncat țărîna și, isprăvind, s-au dus la o crîșmă. NEGRUZZI, S. I 32. ◊ (Simbolizînd moartea, uitarea) Poți zidi o lume-ntreagă, poți s-o sfarămi... orice-ai spune, Peste toate o lopată de țărînă se depune. EMINESCU, O. I 134. (Expr.) Fie-i țărîna ușoară! = (formulă folosită cînd se vorbește despre un mort) odihnească-se în pace! Fie-i țărîna ușoară! nu l-am văzut niciodată ieșind din atitudinea lui socotită și demnă. GALACTION, O. I 95. Am biruit noi, care trăim, cei răniți, și mai ales cei care au murit, fie-le țărîna ușoară oriunde ar dormi! DELAVRANCEA, O. II 227. Soacră-mea – fie-i țărîna ușoară! – așa a făcut cu mine. CREANGĂ, P. 4. (Rar) A-și închina fruntea în țărînă = a muri. Acesta a făcut destule răutăți, pînă ce a venit vremea să-și închine și el fruntea în țărînă. SADOVEANU, O. VIII 246. Praf și țărînă = nimic; praf și pulbere. Praf și țărînă rămase și din fata cea mare de zmeu. ISPIRESCU, L. 225. ◊ (Simbolizînd pămîntul din care, după concepția biblică, a fost făcut omul și în care se preface omul după moarte) Țărînă – sîntem toți țărînă, E de prisos orice trufie... MACEDONSKI, O. I 36. Trupul tău, ce-a fost țărînă, în țărînă s-a preface. ALECSANDRI, P. I 199. ♦ Stratul de la suprafață (sau de la o mică adîncime) al pămîntului. Noi avem sub brazdă, în țărîna neagră, mai mulți Șoimărești decît cei care trăiesc astăzi. SADOVEANU, O. VII 101. Frați buni ai frunzelor din codru, Copii ai mîndrei bolți albastre, Sfințiți cu lacrimi și sudoare Țărîna plaiurilor noastre. GOGA, P. 10. Ating țărîna cu fruntea. CARAGIALE, O. III 144. ♦ (Depreciativ) Ogor, țarină. Lui Avram Saizu nu-i revine din averea părintească decît un lot mizerabil de țărînă. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 160, 2/4. 2. Fig. Trup neînsuflețit; oseminte. Și totuși, țărînă frumoasă și moartă, De racla ta razim eu harfa mea spartă. EMINESCU, O. I 38. O singură fericire îmi mai rămîne. Ca țărînele noastre să se odihnească în același mormînt. BOLINTINEANU, O. 465. – Variante: (regional) țắrnă (CREANGĂ, O. A. 126, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 282), țérnă (HOGAȘ, H. 46) s. f.

ȚẮRNĂ s. f. v. țărînă.

ȚÉRNĂ s. f. v. țărînă.

țărấnă s. f., g.-d. art. țărấnei (în expr. și țărấnii); (rămășițe pământești) pl. țărấne

țărână s. f., g.-d. art. țărânei; (rămășițe pământești) pl. țărâne

țărấnă s. f., pl. țărâne / țărâni

ȚĂRÂNĂ f. 1) Sol fărâmițat. ◊ Fie-i ~a ușoară formulă folosită la înmormântare. 2) fig. Rămășițe ale unei ființe după moarte. 3) Strat superior al scoarței terestre. [G.-D. țărânei] /<lat. terrina

țărână f. 1. pământ fărâmat: sa făcut praf și țărână; 2. pământ ce acopere pe un mort: fie-i țărâna ușoară! [Vechiu-rom. țărină, țarină («să le răsipească praștii să-l facă țărină de arat»! Moxa = lat. *TERRINA].

țărnă f. Mold. țărână: începe a-și arunca țărna depe cap ca buhaiul CR.

țernă f. V. țărnă: un pumn de țernă pe o scândură de brad AL.

țărî́nă și (vechĭ) țerínă f., pl. inuz. ar fi ĭ (d. țară). Pămînt fărămat așa cum se face cînd sapĭ: țărîna acoperi mortu. Să-ĭ fie țărîna ușoară, vorbe de dragoste adresate ca salutare unuĭ mort la înmormîntare. – În est țărnă, pl. e.

țắrnă, V. țărînă.

țărấnă, țărâne, (țărnă, țârnă), s.f. – 1. Pământ sfărâmat mărunt. 2. Glie de pământ: „Mamă am și nu mă cată, / Tata-i supt țârnă uscată” (Papahagi, 1925: 169; Mara). – Din țară (Scriban, DEX, MDA); lat. terrina (Șăineanu).

țắrnă, s.f. – v. țărână.

SIT TIBI TERRA LEVIS (S.T.T.L.) (lat.) fie-ți țărâna ușoară – Inscripție funerară creștină reprezentată printr-un cerc tăiat de o cruce și având gravat în fiecare sfert de cerc inițiala unuia dintre cele patru cuvinte.