țărmurire

ȚĂRMURÍ, țărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. A mărgini, a limita, a pune hotar; p. ext. a îngrădi, a stăvili. ♦ Refl. (Înv.; despre țâri, regiuni) A se învecina, a se mărgini cu... 2. Refl. (Înv.) A trage la țărm, a aborda; a țărmui. – Din țărm (sau țărmur).

ȚĂRMURÍ, țărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. A mărgini, a limita, a pune hotar; p. ext. a îngrădi, a stăvili. ♦ Refl. (Înv.; despre țări, regiuni) A se învecina, a se mărgini cu... 2. Refl. (Înv.) A trage la țărm, a aborda; a țărmui. – Din țărm (sau țărmur).

ȚĂRMURÍ, țărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. A mărgini, a limita, a pune hotar. Îndată și-ncepu a vorbi, în cercul de lumină țărmurit de zidul negru al nucilor. SADOVEANU, O. VIII 26. Trăsura mea... se află dodată dinaintea unei mari întinderi de apă, țărmurită în depărtare, jur împrejur, de păduri dese. ODOBESCU, S. I 386. ◊ Fig. A înțeles că ceva îl amenință, că cineva vrea să-i țărmurească libertatea. GÎRLEANU, L. 32. 2. Refl. (Învechit) A trage la țărm, a aborda, a țărmui. Ajunserăm la un ostrov și ne țărmurirăm, ca să ne mai odihnim. GORJAN, H. II 57.

țărmurí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țărmurésc, imperf. 3 sg. țărmureá; conj. prez. 3 să țărmureáscă

țărmurí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țărmurésc, imperf. 3 sg. țărmureá; conj. prez. 3 sg. și pl. țărmureáscă

ȚĂRMURÍ vb. v. mărgini.

ȚĂRMURÍ vb. v. aborda, acosta, învecina, mărgini.

A ȚĂRMURÍ ~ésc tranz. A delimita printr-un hotar; a hotărnici; a demarca. /Din țărm

A SE ȚĂRMURÍ mă ~ésc intranz. pop. A avea hotar comun (unul cu altul); a se învecina. /Din țărm

țărmurì v. a mărgini, a limita: aripa țărmurită de munte BALC.

țărmurésc v. tr. (d. țărmurĭ). Rar. Mărginesc, limitez.

ȚĂRMURI vb. a delimita, a limita, a mărgini, a străjui. (Stîlpii de telegraf ~ șoseaua.)

țărmuri vb. v. ABORDA. ACOSTA. ÎNVECINA. MĂRGINI.