țăhnit

ȚĂHNÍ, pers. 3 țăhnește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre câini) A lătra cu întreruperi (mai ales urmărind sălbăticiunile sau vânatul); a chefni. – Țah + suf. -(ă)ni.

ȚĂHNÍT, țăhnituri, s. n. (Reg.) Lătrat de câine (când urmărește vânatul); chefnit. – V. țăhni.

ȚĂHNÍ, pers. 3 țăhnește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre câini) A lătra cu întreruperi (mai ales urmărind sălbăticiunile sau vânatul); a chefni. – Țah + suf. -(ă)ni.

ȚĂHNÍT, țăhnituri, s. n. (Reg.) Lătrat de câine (când urmărește vânatul); chefnit. – V. țăhni.

ȚĂHNÍ, țăhnesc, vb. IV. Intranz. (Regional, despre cîini) A lătra cu întreruperi (mai ales urmărind sălbăticiunile sau vînatul); a chefni. Alți copoi, în altă parte, au prins a țăhni, adulmecînd altă sălbătăciune. SADOVEANU, D. P. 82. Cîntau și într-acolo cornuri și țăhneau înăbușit cînii. id. F. J. 373. Deprinde... Pre căpoieș s-alerge țăhnind după găină. NEGRUZZI, S. II 264.

ȚĂHNÍT, țăhnituri, s. n. (Regional) Lătrat de cîine (mai ales cînd urmărește vînatul); chefnit. Țăhnitul copoilor se apropia; într-o vreme stătu cu îndîrjire într-un pisc; după aceea înmulți ecouri în altă vale, mai apropiată. SADOVEANU, F. J. II 200.

țăhní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. țăhnéște, imperf. 3 sg. țăhneá; conj. prez. 3 să țăhneáscă

țăhnít (reg.) s. n., pl. țăhníturi

țăhní vb., ind. prez. 3 sg. țăhnéște, imperf. 3 sg. țăhneá; conj. prez. 3 sg. și pl. țăhneáscă

țăhnít s. n., pl. țăhníturi

ȚĂHNÍ vb. v. chefni.

ȚĂHNÍT s. v. chefnit.

țăhni vb. v. CHEFNI.

țăhnit s. v. CHEFNIT.