țâțâit

ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi2 (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee.

ȚÂȚÂÍT, țâțâituri, s. n. Faptul de a țâțâi; (concr.) sunet ascuțit, strident. – V. țâțâi.

ȚÂȚÂÍ, țấțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi2 (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee.

ȚÂȚÂÍT s. n. Faptul de a țâțâi; (concr.) sunet ascuțit, strident. – V. țâțâi.

ȚIȚIÍ vb. IV v. țîțîi.

ȚIȚIÍT s. n. v. țîțîit.

ȚÎȚĂÍ vb. IV v. țîțîi.

ȚÎȚÎÍ tî́țîi și țîțîiesc, vb. IV. Intranz. (Și în formele țîțăi, țiții) 1. (Despre insecte și unele animale) A scoate sunete subțiri și tremurate. V. țîrîi. Cîțiva greieri poeți țîțîiau la lună, urcați pe coviltirele căruțelor. GALACTION, O. I 270. Scripcariul are mustețe lungi și încrestate; dacă-l prinzi și-l pui la ureche, țițiește; de aceea se numește scripcari. MARIAN, INS. 101. Am o scroafă cu purcei: de prind pe unul, toți țițiesc (Lanțul). GOROVEI, C. 197. ♦ (Despre instrumente cu coarde) A țîrîi (4). Nu țîțăi ca diblele. MAT. FOLK. 1594. 2. Fig. (Despre inimă, de obicei cu o determinare cauzală) A tremura, a palpita (de frică, de nerăbdare etc.). Un nărod slab la minte... de-mi țîțîie inima în tot ceasul să nu dea foc la casă. C. PETRESCU, R. DR. 21. Pîndea chipul magistratului și-i țîțîia inima în el de teamă să nu-l audă. POPA, V. 190. Rămase nedumerit, uitîndu-se la birjarul de pe capră, căruia îi țîțîia inima de frică. D. ZAMFIRESCU, R. 85. 3. (Despre oameni) A plescăi cu buzele sau cu limba scoțînd un sunet asemănător cu un «ț», exprimînd mirarea, îndemnul etc. Și țîțîi mirat din buze. După aceea, speriat de cele spuse, înlemni ca butucul. CAMILAR, N. I 79. Vizitiul țîțîi la cai. REBREANU, R. II 69. – Variante: țîțăí, țițií vb. IV.

ȚÎȚÎÍT s. n. (Și în forma țițiit) Faptul de a țîțîi; (concretizat) sunetul produs. 1. v. țîțîi (1). Cînd îl prinzi în mînă și-l pui la ureche [scripcarul] produce un fel de... țițiit, ca și cînd ar cînta cineva dintr-o scripcuță sau cobză. MARIAN, INS. 101. 2. v. țîțîi (3). Își strînge buzele și scoate un fel de țîțîit. ȘEZ. IV 32. – Variantă: țițiít s. n.

țâțâí (a ~) vb., ind. prez. 3 țấțâie, imperf. 3 sg. țâțâiá; conj. prez. 3 să țấțâie

țâțâít s. n., pl. țâțâíturi

țâțâí vb., ind. și conj. prez. 1 sg. țâțâi, 3 sg. și pl. țâțâie, imperf. 3 sg. țâțâiá

țâțâít s. n., pl. țâțâitúri

ȚÂȚÂÍ vb. v. tremura, țârâi.

țîțîí (-i, -ít), vb. – 1. A dîrdîi, a clipi, a trepida. – 2. A palpita, a zvîcni. – 3. A cînta greierul. – 4. A scoate tremolouri de către un instrument. – Var. țîțîia, țîții. Creație expresivă, cf. hîțîi, fîțîi, bîțîi, țîrîi. – Der. țîțîială, s. f. (tremur, palpitație, dîrdîială; tremolo); țîțeică (var. țițeica), s. f. (Olt., Trans., balansoar); țiței, s. m. (zer de lapte acru; petrol brut) probabil numit așa pentru că forma o masă densă care tremura; țîțînă (var. țițină), s. f. (balama; furuncul), mr. țînțînă (direct de la țîță, după Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 306; Cihac, II, 436 și Pușcariu 1742; de la un lat. *titῑna, după Pascu, I, 173); țuțula, vb. (Trans., a legăna); țuțul, s. n. (Trans., balansoar, leagăn).

A ȚÂȚÂÍ țâțâi intranz. 1) (despre unele insecte sau animale) A scoate sunete repetate, scurte și ascuțite, caracteristice speciei. 2) (despre persoane) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelung. 3) pop. A fi cuprins de tremur; a tremura. ◊ A-i ~ cuiva inima a tremura de frică. /țâț + suf. ~âi

țățăì v. a tremura, a sălta (inima), a se legăna. [Onomatopee].

țițéĭ n., pl. urĭ (d. țîță). Vest. 1. Un fel de urdă lichidă care ĭese din zeru pus la foc cînd amestecĭ răpede peste tot, pe cînd urda ĭese deasupra cînd amestecĭ încet (Viciŭ). „Zeru din cazan cu untu ce plutește deasupra e turnat în căzĭ, unde e lăsat să se răcească. Aci, după ce s’a ales untu închegat, i se dă drumu țițeĭuluĭ pe dedesupt pintr’un cep” (GrS. 6, 57), 2. Petrol brut, păcură supțire, de coloare neagră pînă la galben deschis. – În est țîțî́ĭ.

țîțî́ĭ n. V. țițeĭ.

țî́țîĭ, a -í v. intr. (ung. cicázni, pron țiț-, a te fîțîi. Cp. și cu bîțîĭ și cu bg. cicam, sug, cu rom. țîță și cu sîrb. cicijati, a fi foarte zgîrcit). Fam. Îmĭ sug dințiĭ scoțînd sunetu ț (ca mitocaniĭ). A-țĭ țîțîi măseaua (după băutură), a-țĭ fi foarte poftă de băutură. A-țĭ țîțîi inima de frică, a-țĭ fi foarte frică.

țîțîi vb. v. TREMURA. ȚÎRÎI.

țâțâí, țâțâi, țâțâiesc, vb. intranz. – A țipa, a striga. – Onomatopee (DEX); creație expresivă (DER); din țâț (MDA).