țârlâi

ȚÂRLĂÍ vb. IV v. țârlâi.

ȚÂRLÂÍ, țấrlâi, vb. IV. Intranz. (Rar; despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăí vb. IV] – Formație onomatopeică.

ȚÂRLĂÍ vb. IV v. țârlâi.

ȚÂRLÂÍ, țấrlâi, vb. IV. Intranz. (Despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăí vb. IV] – Formație onomatopeică.

ȚÎRLĂÍ vb. IV v. țîrlîi.

ȚÎRLÎÍ, țî́rlîi, vb. IV. Intranz. (Despre instrumente muzicale) A produce sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cînta în acest fel. Doi țigani somnoroși, unul cu lăuta și altul cu cobza, țirlîie într-un colț, oltenește. CARAGIALE, O. I 331. A doua zi boierul era căftănit și meterhaneaua turcească îi țîrlîia sub cerdac. ALECSANDRI, T. 141. (În forma țîrlăi) Și se bucură tot satul, Vin feciori din cătănie; Sprinten țîrlăie tilinca Și-i atîta veselie. GOGA, P. 91. – Variante: țîrlăí, țurluí vb. IV.

ȚURLUÍ vb. IV v. țîrlîi.

țârlâí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 țấrlâie, imperf. 3 sg. țârlâiá; conj. prez. 3 să țấrlâie

țârlâí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. țârlâie, imperf. 3 sg. țârlâiá

A ȚÂRLÂÍ țârlâi intranz. pop. (despre instrumente muzicale sau despre interpreți) A produce sunete ascuțite și neplăcute. /Onomat.

țărlăì v. Mold. a vibra uniform: coarde care țărlăiau nervos EM. [Identic cu țărăì, a cânta ca greierele].

țî́rlîĭ, a -í v. intr. (var. din țîrîĭ; it. zirlare, a șuĭera [sturzu], ngr. tsirlizome, am diareĭe. Rudă și cu cĭuruĭ 2, țurloĭ, gîrlă ș. a. multe). Șuĭer cu trilurĭ (vorbind de păsărele). Cînt lung și supțire: ĭa nu maĭ țîrlîi și tu cu glasu tăŭ pițigăĭat!