țâfă

ȚÎ́FĂ s. f. v. țîrfă.

ȚÎ́RFĂ s. f. (Regional) 1. (Și în forma țîfă) Țărînă. Găinele umblă grămadă pe ogor, de cu dimineață «se spală în țîfă» ori se suie în pătul și se ciugulesc. PAMFILE, VĂZD. 100. 2. Un fel de tencuială făcută din lut amestecat cu paie, pentru lipitul pereților. – Variantă: (1) țî́fă s. f.

ȚẤFĂ s. f. v. țârfă.

țấrfă (reg.) s. f., g.-d. art. țấrfei

țârfă s. f., g.-d. art. țârfei

țấrfă, țấrfe, s.f. (reg.) 1. nisip; țărână. 2. tencuială.

țấrfă, țârfe, s.f. – (reg.) Țărână, nisip. – Et. nec. (MDA).