țundră

ȚÚNDRĂ, țundre, s. f. (Reg.) Haină țărănească, largă și lungă până la genunchi, făcută din dimie și tivită pe margini și pe la cusături cu găitane; zeghe, suman. – Din magh. condra.

ȚÚNDRĂ, țundre, s. f. (Reg.) Haină țărănească, largă și lungă până la genunchi, făcută din dimie și tivită pe margini și pe la cusături cu găitane; zeghe, suman. – Din magh. condra.

ȚOÁNDRĂ s. f. v. țundră.

ȚÓNDRĂ s. f. v. țundră.^[1]

ȚÚNDRĂ, țundre, s. f. (Regional) Haină țărănească largă și lungă pînă la genunchi, făcută din dimie și tivită pe margini și pe la cusături cu șnur; zeghe, suman. Mi-a bătut un moș la poartă, Biet țăran cu țundra sură. GOGA, C. P. 63. Păgubașu dormea-n șură, Învelit cu țundră sură. MARIAN, S. 192. Cu țundră neagră-mbrăcată, Cu cizme roși încălțată. TEODORESCU, P. P. 178. Murășan cu țundră albă, Treci Mureșu de ți-s dragă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 50. – Variantă: țoándră (SEVASTOS, N. 278, I. CR. I 2) s. f.

țúndră (reg.) s. f., g.-d. art. țúndrei; pl. țúndre

țúndră s. f., g.-d. art. țúndrei; pl. țúndre

ȚÚNDRĂ s. v. sarică.

ȚÚNDRĂ s. v. zeghe.

țúndră (-re), s. f. – 1. Haină groasă. – 2. Cîrpă. – 3. Femeie stricată, prostituată. Origine incertă. Se consideră drept der. din mag. condra, rut. cundra „cîrpă” (Tiktin; Candrea, Gáldi, Dict., 166), dar aceste cuvinte ar putea proveni din rom. Cf. țoandră; ar putea fi vorba de un cuvînt expresiv, cu același sens și fonetism ca buleandră, fleand(u)ră, handră. Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 218, se gîndea la un dacic *tunndra. Cf. țandără.

ȚÚNDRĂ ~e f. reg. Haină țărănească lungă, făcută dintr-o țesătură groasă de casă (împodobită cu găitane). /Orig. nec.

țúndră, țúndre, s.f. (reg.) 1. haină țărănească largă și lungă de dimie. 2. dans popular. 3. femeie imorală.

țúndră f., pl. e (ung. cundra, condra, candra; rut. cundri, zdrențe). Trans. Sarică.

țundră s. v. ZEGHE.

ȚUNDRĂ s. sarică, (Maram.) gubă. (~ de cioban.)

țundră, țundre s. f. (înv.) prostituată