țuicui

ȚUICUÍ, țuicuiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se țuicări. – Țuică + suf. -ui.

ȚUICUÍ, țuicuiesc, vb. IV. Refl. A se țuicări. – Țuică + suf. -ui.

ȚUICUÍ, țuicuiesc, vb. IV. Refl. reciproc. A se țuicări.

!țuicuí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă țuicuiésc, imperf. 3 sg. se țuicuiá; conj. prez. 3 să se țuicuiáscă

țuicuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuicuiésc, imperf. 3 sg. țuicuiá, conj. prez. 3 sg. și pl. țuicuiáscă

ȚUICUÍ vb. v. țuicări.

ȚUICUI vb. a se țuicări. (Se ~ toată ziua.)

țuicui, țuicuiesc v. r. a bea țuică