țopăit

ȚOPĂÍ, țópăi, vb. IV. Intranz. A face sărituri repetate, a sălta, a sări de pe un picior pe altul, a se mișca dezordonat și aruncând picioarele. ♦ (Peior.) A dansa, a juca (fără eleganță). [Var.: țupăí vb. IV] – Țop + suf. -ăi.

ȚOPĂÍT s. n. Faptul de a țopăi. – V. țopăi.

ȚUPĂÍ vb. IV v. țopăi.

ȚOPĂÍ, țópăi, vb. IV. Intranz. A face sărituri repetate, a sălta, a sări de pe un picior pe altul, a se mișca dezordonat și aruncând picioarele. ♦ (Peior.) A dansa, a juca (fără eleganță). [Var.: țupăí vb. IV] – Țop + suf. -ăi.

ȚOPĂÍT s. n. Faptul de a țopăi. – V. țopăi.

ȚUPĂÍ vb. IV v. țopăi.

ȚOPĂÍ, țópăi, și țopăiesc, vb. IV. Intranz. (Și în forma țupăi) A sălta de pe-un picior pe altul, a se mișca sărind (dezordonat) și aruncînd picioarele. Am fi țopăit, ca broaștele, săptămîni de-a rîndul cu genunchii goi prin țepile miriștei. STANCU, D. 190. Se aduna lumea ca la urs și copiii țopăiau prostește. PAS, Z. I 153. Arare, iepuri roșcați se strecurau țupăind prin luminișuri. SADOVEANU, O. I 63. Omul... țipă, sforăie, ori sare, țopăie. CARAGIALE, N. F. 71. ♦ (Ironic) A dansa, a juca. Și cînd dă să țupăiască, stuhul sau papura tot foșnesc, iar oamenii îl necăjesc rîzînd. SEVASTOS, N. 331. Ian privește-l cum țopăiește. ALECSANDRI, T. 197. ◊ Tranz. fact. Nu se lasă în ruptul capului pînă ce nu-i țupăiesc și pe ei în horă. SEVASTOS, N. 317. – Variantă: țupăí vb. IV.

ȚOPĂÍT s. n. Faptul de a țopăi; țopăitură. Cînd se opriră din țopăit, ca să se mai deșerte cîteva coșuri de struguri, el o întrebă, repezit și acru. CAMIL PETRESCU, O. II 295.

ȚUPĂÍ vb. IV v. țopăi.

țopăí (a ~) vb., ind. prez. 3 țópăie, imperf. 3 sg. țopăiá; conj. prez. 3 să țópăie

țopăít s. n.

țopăí vb., ind. și conj. prez. 1 sg. țópăi, 3 sg. și pl. țópăie, imperf. 3 sg. țopăiá

țopăít s. n.

țopăí vb., ind. prez. pers. 1 țópăi / țopăiésc

ȚOPĂÍ vb. v. sări.

ȚOPĂÍ vb. v. dansa, juca.

ȚOPĂÍT s. țopăială.

A ȚOPĂÍ țópăi 1. intranz. A sări de pe un picior pe altul (făcând mișcări dezordonate). 2. tranz. peior. A se mișca în ritmul unui dans; a juca cu temperament. /țop + suf. ~ăi

țopăì v. a sări într’un picior: ia privește cum țopăește AL. [V. țop!].

țupăì v. a juca sărind; V. țup!

țópăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (d. țop, țup și rudă cu ceh. cupati, a tropoi încet. Bern. 1, 130). Iron. Sar saŭ dansez mult: copiiĭ țopăĭaŭ pin casă, Ĭon a țopăit la horă. – Și țúpăĭ.

țúpăĭ, V. țopăĭ.

țopăi vb. v. DANSA. JUCA.

ȚOPĂI vb. a sălta, a sări, (reg.) a hopăi. (Nu mai ~ atîta!)

ȚOPĂIT s. țopăială, țopăitură, (înv.) săltare.