țopăială

ȚOPĂIÁLĂ, țopăieli, s. f. Acțiunea de a țopăi și rezultatul ei; săritură dezordonată, greoaie; țopăitură. – Țopăi + suf. -eală.

ȚOPĂIÁLĂ, țopăieli, s. f. Acțiunea de a țopăi și rezultatul ei; săritură dezordonată, greoaie; țopăitură. – Țopăi + suf. -eală.

ȚOPĂIÁLĂ, țopăieli, s. f. (Și în forma țupăială) Acțiunea de a țopăi; săritură dezordonată, greoaie. Chiote de veselie, Țupăieli de oameni beți. VLAHUȚĂ, la TDRG. – Variantă: țupăiálă s. f.

ȚUPĂIÁLĂ s. f. v. țopăială.

țopăiálă s. f., g.-d. art. țopăiélii; pl. țopăiéli

țopăiálă s. f., g.-d. art. țopăiélii; pl. țopăiéli

ȚOPĂIÁLĂ s. țopăit, țopăitură, (înv.) săltare.

ȚOPĂIÁLĂ ~iéli f. 1) v. A ȚOPĂI. 2) Săritură dezordonată și greoaie. /a țopăi + suf. ~eală

ȚOPĂIALĂ s. țopăit, țopăitură, (înv.) săltare.