țircălan

ȚĂRCĂLÁM, țărcălamuri, s. n. (Reg.) 1. Unealtă asemănătoare cu compasul, folosită mai ales în dulgherie. 2. Cerc luminos care se observă în jurul unui astru sau al unei alte surse de lumină. [Pl. și: țărcălame. – Var.: țărcălán, țircălán s. n.] – Din magh. circalom.^[1]

ȚĂRCĂLÁN s. n. v. țărcălam.

ȚIRCĂLÁN s. n. v. țărcălam.

ȚĂRCĂLÁN, țărcălanuri (țărcălane), s. n. (Reg.) 1. Unealtă asemănătoare cu compasul, întrebuințată mai ales în dulgherie. 2. Cerc luminos care se observă în jurul unui astru sau al unei alte surse de lumină. [Var.: țircălám s. n.] – Din magh. circalom.^[1]

ȚIRCĂLÁM s. n. v. țărcălan.

ȚARCĂLÁN, țărcălanuri și țărcălane, s. n. (Regional) 1. Compas mare, întrebuințat mai ales în dulgherie; p. ext. cerc tras cu un astfel de compas. 2. Cerc luminos care se observă în jurul unui astru (mai ales al lunii) sau al unei alte surse de lumină. Prin țărcălanele felinarelor se zărea cernerea ploii. SADOVEANU, O. VI 78. (Cu pronunțare regională) Cînd luna are în juru-i țărcalan (un cerc gălbiu), va vremui. ȘEZ. VI 38. ◊ (Poetic) Asfințitul se închise într-un țărcălan de spaimă. SADOVEANU, O. L. 100.- Variantă: țircălám (SLAVICI, N. II 51) s. n.

ȚIRCĂLÁM s. n. v. țărcălan.

!țărcălám (reg.) s. n., pl. țărcălámuri

țărcălán s. n., pl. țărcălánuri/țărcăláne

ȚĂRCĂLÁN s. v. cerc, compas, halo.

țărcălán (țărcălanuri), s. n. – 1. Cerc, circumferință. – 2. Halo, parhelie. – 3. Cearcăn. – Var. țărcălam, țîrcălam. Mag. cirkalom (Tiktin; Gáldi, Dict., 165). – Der. țărcălău, s. n. (compas), coincide curios cu țărcălău „țarc”, coincidență care nu pare a fi întîmplătoare. În Trans. și Mold.

ȚĂRCĂLÁN ~uri n. reg. 1) v. Țarc. 2) Cerc luminos care apare în jurul unui astru sau al unei surse de lumină; cearcăn. 3) rar Compas de dimensiuni mari, folosit de dulgheri. [Pl. și țărcălane] /<ung. circalom

țărcălám, țărcălámuri, s.n. (reg.) 1. un fel de compas, în dulgherie. 2. cerc luminos al lunii sau al unei surse luminoase. 3. întindere, suprafață. 4. cheotoare la haină.

țărcălan n. Mold. Tr. 1. compas; 2. cearcăn (mai ales cel de prin prejurul lunei). [Ung. CIRKALOM (din nemț. Zirkel)].

țărcălám, V. țîrcălam.

țîrcălám și -án, pl. urĭ (ung. cirkalom, d. germ. zirkel, lat. circulus, dim. d. circus, circ. V. țărcădăŭ). Nord. Cerc (în prejuru luniĭ ș. a.). – Și țărc-. În Trans. și țircalam, în Mold. țarca-. V. nimb, perghel, arman.

țărcălan s. v. CERC. COMPAS. HALO.

țărcălám, țărcălamuri, s.n. (țârcălam, țârcular) – (reg.) 1. Compas din lemn cu două brațe lungi de 0,30-0,35 m și un spin transversal, utilizat în trasarea ornamentelor (linii curbe) pe obiectele casnice din lemn (Stoica, Pop, 1984; Șainelic, 1986): „Împistrătura se făcea cu horjul și țărcălamul (compasul cu o ureche de horj), prin excizarea foarte fină a liniilor trasate cu aceste unelte” (Mirescu, 2006: 126). 2. Motiv ornamental sub formă de rozetă, numit astfel după numele uneltei cu care se execută conturul (Stoica, Pop, 1984: 47). – Din magh. cirkalom „compas” (Scriban, DEX, MDA); din germ. Zirkel (< lat. circulum) (Țurcanu, 2005).

țărcălám, -uri, s.n. (țârcălam, țârcular) – 1. Compas din lemn cu două brațe lungi de 0,30-0,35 m. și un spin transversal, utilizat în trasarea ornamentelor (linii curbe) pe obiectele casnice din lemn (Stoica, Pop 1984; Șainelic 1986): „Împistrătura se făcea cu horjul și țărcălamul (compasul cu o ureche de horj), prin excizarea foarte fină a liniilor trasate cu aceste unelte” (Mirescu 2006: p.126). 2. Motiv ornamental sub formă de rozetă, numit astfel după numele uneltei cu care se execută conturul (Stoica, Pop 1984: 47). – Din magh. cirkalom (< lat. circulum) (Tiktin; DEX); Din germ. Zirkel (< lat. circulum) (Țurcanu 2005).

ȚĂRCĂLÁM, țărcălame, s. n., variantă conform țărcălan. – [DER] – și pl. conform țărcălan. – [DEX ’98]