țintirim

cintirím sn vz țintirim

CINTIRÍM s. n. v. țintirim.

ȚINTERÍM s. n. v. țintirim.

ȚINTIRÍM, țintirimuri, s. n. (Reg.) Cimitir. [Pl. și: țintirime. – Var.: ținterím, cintirím s. n.] – Din magh. cinterem.

CINTIRÍM s. n. v. țintirim.

ȚINTERÍM s. n. v. țintirim.

ȚINTIRÍM, țintirimuri, s. n. (Reg.) Cimitir. [Pl. și: țintirime. – Var.: ținterím, cintirím s. n.] – Din magh. cinterem.

ȚINTERÍM s. n. v. țintirim.

ȚINTIRÍM, țintirimuri, s. n. (Transilv., Mold.) Cimitir. Mormîntul ei, ca al tuturor în tristele noastre țintirimuri, n-avea nici un semn și nici o floare. SADOVEANU, O. VIII 125. Mă duc acolo-n țintirimul unde-n poleiul alb al lunii, Sub cruci de lemn slăbit de vremuri, își dorm odihna lor străbunii. GOGA, C. P. 12. Și țintirimul singur cu strîmbe cruci veghează, O cucuvaie sură pe una se așază. EMINESCU, O. I 69. – Variante: ținterím (CREANGĂ, A. 142, RUSSO, S. 100), cintirím (NEGRUZZI, S. II 77) s. n.^[1]

țintirím (reg.) s. n., pl. țintirímuri/țintiríme

țintirím s. n., pl. țintirímuri/țintiríme

ȚINTIRÍM s. v. cimitir.

țintirím (țintirimuri), s. n. – Cimitir. – Var. ținterim. Lat. coementerium, cf. cimitir, prin intermediul mag. cinterem (Densusianu, Rom., XXXIII, 287; Gáldi, Dict., 97; cf. Miklosich, Fremdw., 81).

ȚINTIRÍM ~uri n. reg. v. CIMITIR. /<ung. cinterem

ținterim n. Mold. Tr. cimitir: și ținterimul singur cu strâmbe cruci veghiază EM. [Ung. CENTEREM (din lat. COEMETERIUM)].

țintirím m., pl. e și urĭ (ung. cinterem. V. cimitir). Trans. Mold. Cimitir.

țintirim s. v. CIMITIR.

țintirím, țintirimuri, (țântirim, sintirim, sântirim), s.n – (reg.) Cimitirul din apropierea bisericii (Țiplea, 1906; Bud, 1908). „Țînt’irim se numește cel de la biserică” (ALRRM, 1969: 243; Giulești); „Țînt’irim se numește cel de la biserică; acolo se îngroapă bogații” (idem; Berbești). „Unde să ne întâlnim, / În poartă la țintirim” (Ștețco, 1990: 53). (Trans., Maram. și Bucovina.). Termen specific subdialectului moldovenesc (Tratat, 1984: 231). ♦ Cel mai cunoscut țintirim din Maramureș este Cimitirul Vesel din Săpânța, operă (parțială) a artistului Ioan Stan Pătraș (1908-1977). Cimitirul este alcătuit, în exclusivitate, din cruci (troițe) de lemn, pictate în culori vii (se remarcă „albastrul de Săpânța”), pe care sunt incizate texte (poeme) de factură satirică referitoare la viața și activitatea celui decedat: „Ne odihnim pe vecie / Stan Vasile cu soție. / Cât am trăit pe pământ / Am lucrat, nu am șezut / Și de toate am avut. / Cu coasa-n iarbă am cosât, / Babă de treabă am avut, / Prânzu l-au adus la rând / Tuma când am fost flămând. / Moșu a trăit 74 de ani, baba 76 (1950)”. – Din magh. cinterem „cimitir” (Densusianu, Galdi, Miklosich, cf. DER; DEX, MDA) < lat. coementerium (DER).

țintirím, -uri, (țântirim, sintirim, sântirim), s.m. – Cimitirul din apropierea bisericii (Țiplea 1906; Bud 1908). ALR (1969: 243): „Țînt’irim se numește cel de la biserică” (Giulești); „Țînt’irim se numește cel de la biserică; acolo se îngroapă bogații” (Berbești). „Dacă e afară din sat se numește temeteu” (Țiplea 1906). „Unde să ne întâlnim, / În poartă la țintirim” (Ștețco 1990: 53). Termenul e atestat în Trans., Maram. și Bucovina. ♦ Cel mai cunoscut țintirim din Maramureș este Cimitirul Vesel din Săpânța, operă (parțială) a artistului Ioan Stan Pătraș (1908-1977). Cimitirul este alcătuit, în exclusivitate, din cruci (troițe) de lemn, pictate în culori vii (se remarcă „albastrul de Săpânța”), pe care sunt incizate texte (poeme) de factură satirică referitoare la viața și activitatea celui decedat: „Ne odihnim pe vecie / Stan Vasile cu soție. / Cât am trăit pe pământ / Am lucrat, nu am șezut / Și de toate am avut. / Cu coasa-n iarbă am cosât, / Babă de treabă am avut, / Prânzu l-au adus la rând / Tuma când am fost flămând. / Moșu a trăit 74 de ani, baba 76 (1950)”. – Lat. coementerium, prin intermediul magh. cinterem (Densusianu).