țimburuș

ȚÂMBURÚȘ s. n. v. țumburuș.

ȚUMBURÚȘ, țumburușe, s. n. Mică proeminență (rotundă) la un obiect. [Pl. și: țumburușuri. – Var.: țâmburúș s. n.] – Et. nec.

ȚÂMBURÚȘ s. n. v. țumburuș.

ȚUMBURÚȘ, țumburușe, s. n. Mică proeminență (rotundă) la un obiect. [Var.: țâmburúș s. n.] – Et. nec.

ȚIMBURÚȘ s. n. v. țumburuș.

ȚUMBURÚȘ, tumburușuri, s. n. Țîmburuc. – Variantă: țimburúș s. n.

țumburúș s. n., pl. țumburúșe/țumburúșuri

țumburúș s. n., pl. țumburúșe/țumburúșuri

ȚUMBURÚȘ ~e n. Mică proeminență, de obicei rotundă, la un obiect. [Pl. și țumburușuri] /cf. sâmbure

țumburúc (Mold.), țumburúș și țîmburúș (Munt.) n., pl. e și urĭ (d. zimberesc, ca țuluc d. zuluf). Gămălie (proeminență) de care să poțĭ apuca, ca la manivela rîșnițeĭ de cafea. – Și țîmpurug (Dor.).