țilindru

cilíndru [At: ECONOMIA, 24/14 / V: (înv) chil~, țil~ / Pl: ~ri (1-8), ~re (9) / E: fr cylindre, lat cylindrus] 1 sm (Gmt) Suprafață obținută prin deplasarea unei drepte paralel cu ea însăși după o curbă închisă. 2 sm (Gmt) Corp geometric mărginit de un cilindom (1), având ca baze două cercuri. 3 sm Piesă cilindrică în componența unor mașini, care se rotește în jurul axei sale. 4 sm Organ de mașină tubular, în interiorul căruia se deplasează un piston (la motoare cu ardere internă, la mașini cu abur, la compresoare etc.). 5 sm (Pan) Tăvălug. 6 sm (Pan) Sticlă cilindrică de lampă. 7 sm (Îs) ~ central Parte centrală a rădăcinilor și tulpinilor plantelor vasculare. 8 sm (Med; înv; mpl) Elemente microscopice prezente în urina bolnavilor de nefrită, semnalând leziuni renale grave. 9 sn (Înv) Joben.

CILÍNDRU, (1,2,3,4) cilindri, s. m., (5) cilindre, s. n. 1. S. m. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează paralel cu ea însăși, sprijinindu-se pe o curbă închisă, imobilă. 2. S. m. Corp geometric mărginit de un cilindru (1) și de două plane paralele. 3. S. m. Piesă cilindrică componentă a unor mașini, care se poate roti în jurul propriei sale axe; organ de mașină tubular în interiorul căruia se deplasează un piston (la motoare cu ardere internă, la mașini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (În sintagma) Cilindru central = partea centrală a rădăcinilor și tulpinilor plantelor vasculare. 5. S. n. (Înv.) Joben. [Var.: (5) țilíndru s. n.] – Din fr. cylindre, lat. cylindrus. – Țilindru < germ. Zilinder.

ȚILÍNDRU2 s. n. v. cilindru.

ȚILÍNDRU1, țilindri, s. m. (Pop.) Sticlă de lampă. – Din germ. Zilinder.

CILÍNDRU, (1, 2, 3, 4) cilindri, s. m. (5) cilindre, s. n. 1. S. m. Suprafață obținută prin deplasarea unei drepte paralele cu ea însăși, astfel încât să se sprijine mereu pe o curbă închisă și fixă. 2. S. m. Corp geometric mărginit de un cilindru (1) și de două plane paralele. 3. S. m. Piesă cilindrică componentă a unor mașini, care se poate roti în jurul propriei sale axe; organ de mașină tubular în interiorul caruia se deplasează un piston (la motoare cu ardere internă, la mașini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (În sintagma) Cilindru central = partea centrală a rădăcinilor și tulpinilor plantelor vasculare. 5. S. n. (Înv.) Joben. – Din fr. cylindre, lat. cylindrus.

ȚILÍNDRU, (1) țilindre, s. n., (2) țilindri, s. m. (Pop.) 1. S. n. Cilindru, joben. 2. S. m. Sticlă de lampă. – Din germ. Zilinder.

CILÍNDRU2, cilindre, s. n. (Învechit) Pălărie înaltă, cilindrică, cu borurile înguste. V. joben. Bărbații... se înghesuiau pe lîngă ferestre... netezindu-și cu dosul mînecii cilindrele de castor. MACEDONSKI, O. III 96.

ȚILÍNDRU, țilindre, s. n. (Popular) 1. Sticlă de lampă. Noaptea, lampa cu țilindrul neșters, ardea ca în ceață, într-o roată mică de raze. SADOVEANU, O. II 380. 2. Cilindru2. Vizitiul poartă țilindru cu panglici. STANCU, D. 50.

cilíndru2/țilíndru (joben) (înv.) s. n., art. cilíndrul/ țilíndrul; pl. cilíndre/țilíndre

țilíndru2 (joben) v. cilíndru2

țilíndru1 (sticlă de lampă) (pop.) s. m., art. țilíndrul; pl. țilíndri, art. țilíndrii

cilíndru / țilíndru (joben) s.n., art. cilíndrul / țilíndrul; pl. cilíndre / țilíndre

țilíndru (sticlă de lampă) s. m., art. țilíndrul; pl. țilíndri, art. țilíndrii

țilíndru (joben) s. n. v. cilindru

CILÍNDRU s. 1. (TEHN.) sul. (~ la războiul de țesut.) 2. v. glob. 3. v. joben. 4. cilindru-ax v. axon; neurit; cilindru urinar v. uretră.

ȚILÍNDRU s. v. cilindru, glob, joben, sticlă.

CILÍNDRU I. s. m. 1. corp geometric care rezultă din rotirea unui dreptunghi împrejurul uneia dintre laturile sale. ◊ corp în formă de sul. ◊ ~i urinari = elemente microscopice cu aspect cilindric, în tuburile urinifere la bolnavii de nefrită; ~ central = țesut central din structura internă a rădăcinii și a tulpinii plantelor vasculare. 2. piesă în formă de tub din componența unui motor în care se deplasează pistonul. 3. piesă grea a unei mașini, care se rotește în jurul axei sale, pentru a conduce, a presa etc. un material; valț ♦ ~ compresor = tăvălug. II. s. n. joben. (< fr. cylindre, lat. cylindrus)

țilíndru (-re), s. n. – 1. Cilindru. – 2. Joben. Germ. Zilinder. Este dubletul lui cilindru, s. n., din it. cilindro, fr. cylindre.

CILÍNDRU1 ~e n. Pălărie înaltă, de formă cilindrică, cu boruri înguste, purtată la ceremonii de bărbați; joben. /<fr. cylindre, lat. cylindrus

*cilíndru n., pl. e, și m. (vgr. kýlindros). Sul, corp rătund, lung și drept, cu bazele egale. Sul gros de metal orĭ de peatră (compresor) care se rostogolește pe șosele ca să le bătăturească și să le netezească. Fer de călcat cilindric. La mașina cu abur, partea în care intră pistonu. Joben (după germ. cylinder-hut). V. tăvăluc.

CILINDRU s. 1. (TEHN.) sul. (~ la războiul de țesut.) 2. glob, sticlă, (reg.) burlui, țilindru. (~ de lampă.) 3. joben, (pop.) țilindru. (Purta pe cap un ~.) 4. (ANAT.) cilindru-ax = axon, neurit. (~ este o prelungire a neuronului.)

țilindru s. v. CILINDRU. GLOB. JOBEN. STICLĂ.

ACOPERĂMÎNT DE CAP. Subst. Pălărie, pălărioară (dim.), pălăriuță, clop (reg.); canotieră, sombrero; pălărie de paie, panama; cilindru (înv.), joben, gambetă (înv.), melon (rar); petas (ist.); bicorn, tricorn, șleapcă (reg.); cauc, calpac (înv.), potcap, potcapic (rar), camilafcă, culion (înv.); pălărie de damă, pălărioară, tocă, baretă (rar). Căciulă, căciuliță (dim.), căciuloi (augm.), cușmă (reg.), țurcă, țurcană, tombateră (înv.), chiulaf (înv.), ișlic (înv.), ișlicel (dim., înv.), gugiuman (înv.), cucă (înv.). Chipiu, șapcă, ceapcă (rar), tiulercă (reg.), capelă, capeluță (dim.), caschetă, ceacău (reg.). Coif, cască, chivără (înv.). Beretă, bască; turban, turbulan (înv.), tulpan (rar), cealma (înv.); scufie, scufă, scufiță (dim.), ceapsă (reg.), tichie, tichiuță (dim.), bonetă, bonețică (dim.), căiță (reg.); fes. Basma, băsmăluță (dim.), cimber (reg.), batic, năframă, năfrămioară (dim.), năfrămuță, năfrămiță, cîrpă (rar), cîrpușoară (dim.), broboadă, bariș, bertă (reg.), maramă, mărămuță (rar), mărămioară (dim.,: rar), pînzătură (reg.), testemel (pop.), tulpan, tulpănaș (dim.), legătură, felegă (reg.), grimea (reg.), grimeluță (dim., reg.), casîncă (reg.), peșchir (înv. și reg.), vil, voal, vîlnic, potilat (reg.), hobot (reg.). Vb. A purta pălărie (șapcă, căciulă), a avea ceva în (pe) cap; a(-și) pune ceva în (pe) cap, a-și acoperi capul, a se lega (cu ceva) la cap, a (se) îmbrobodi, a-și scoate pălăria (căciula etc.), a se descoperi; a se dezbrobodi. V. îmbrăcare, îmbrăcăminte, obiecte de îmbrăcăminte.