țigănesc

ȚIGĂNÉSC, -EÁSCĂ, țigănești, adj. Care aparține țiganilor, privitor la țigani, de țigani. – Țigan + suf. -esc.

ȚIGĂNÍ, țigănesc, vb. IV. Refl. A insista mult pentru a obține ceva; a cere ceva cu încăpățânare; p. ext. a se târgui, a se tocmi îndelung. – Din țigan.

ȚIGĂNÉSC, -EÁSCĂ, țigănești, adj. Care aparține țiganilor, privitor la țigani, de țigani. – Țigan + suf. -esc.

ȚIGĂNÍ, țigănesc, vb. IV. Refl. A insista mult (și în mod dizgrațios) pentru a obține ceva; a cere ceva cu încăpățânare; p. ext. a se târgui, a se tocmi (mahalagește). – Din țigan.

ȚIGĂNÉSC, -EÁSCĂ, țigănești, adj. De țigan, care aparține țiganilor, referitor la țigani; rudăresc.

ȚIGĂNÍ, țigănesc, vb. IV. Refl. A se tocmi mult, a se calici, a cere ceva cu insistență. Știi tu ce gîndesc și nu mă mai țigănesc. PANN, P. V. II 38.

!papagál-țigănésc (pasăre) s. m., pl. papagáli-țigănéști

țigănésc adj. m., f. țigăneáscă; pl. m. și f. țigănéști

!țigăní (a se ~) vb. refl, ind. prez. 3 sg. se țigănéște, imperf. 3 sg. se țigăneá; conj. prez. 3 să se țigăneáscă

papagál-țigănésc s. m.

țigănésc adj. m., f. țigăneáscă; pl. m. și f. țigănéști

țigăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țigănésc, imperf. 3 sg. țigăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. țigăneáscă

ALBINĂ-ȚIGĂNEÁSCĂ s. v. bărzăun, bondar, gărgăun.

PAPAGAL-ȚIGĂNÉSC s. v. ceucă, stancă, stăncuță.

PORUMBEL-ȚIGĂNÉSC s. v. ceucă, stancă, stăncuță.

ȚIGĂNÉSC adj. (rar) țigan.

ȚIGĂNÉSC ~eáscă (~éști) Care ține de țigani; propriu țiganilor. Port ~. /țigan + suf. ~esc

A SE ȚIGĂNÍ mă ~ésc intranz. pop. 1) A cere cu insistență și într-un mod sâcâitor (provocând repulsie). 2) A se târgui prea mult (pentru un lucru minor). /Din țigan

țigănesc a. ce ține de țigani: limba țigănească. V. papagal și pește. ║ adv. țigănește, ca țiganii: înjură țigănește.

țigănì v. a se tocmi într’una: cât m’am țigănit cu ei AL.

1) țigănésc, -eáscă adj. De Țigan: limba țigănească. Fig. Ordinar, vulgar, trivial: purtare țigănească. Papagal țigănesc. (Iron.) cĭoară.

2) țigănésc v. tr. Prefac în Țigan. V. refl. Neguțez (mă tocmesc) ca Țiganiĭ, pînă la plictiseală, ca să obțin un lucru: nu te maĭ țigăni pentru un franc!

albină-țigănească s. v. BĂRZĂUN. BONDAR. GĂRGĂUN.

papagal-țigănesc s. v. CEUCĂ. STANCĂ. STĂNCUȚĂ.

porumbel-țigănesc s. v. CEUCĂ. STANCĂ. STĂNCUȚĂ.

ȚIGĂNESC adj. (rar) țigan.

țigăneasca v. luncanul.

țigăní, țigănesc, vb. refl. – A se târgui în mod insistent; a se certa, a căuta gâlceavă. – Din țigan (DEX, MDA).

roată țigănească expr. sistem de întrajutorare bănească practicată de un grup de salariați la locul de muncă, sub forma unei colecte bănești distribuite lunar, pe rând, participanților la sistem.

țigăni, țigănesc v. r. 1. a insista în mod penibil și zgomotos pentru a obține ceva; a cere ceva cu insistență 2. a se târgui; a se tocmi în mod exagerat 3. a se comporta în mod necivilizat, zgomotos, strident