țicurare

ȚICURÁ, țícur, vb. I. Tranz. (Folosit și absolut; mai ales despre purici) A pișca, a ciupi. Nu junghia, Nu picura, Nu turbura. MAT. FOLK. 1582.

ȚICURÁ, țícur, vb. I. Tranz. (Pop.) A pișca, a ciupi.

ȚICURÁ vb. v. ciupi, pișca.

țicurá, țícur, vb. IV (reg.) 1. a pișca, a înțepa. 2. a burnița.

țicura vb. v. CIUPI. PIȘCA.