țesala

ȚESÁLĂ, țesale, s. f. 1. Perie din metal cu care se curăță pielea și părul vitelor, îndeosebi al cailor. 2. Fig. (Fam.) Bătaie zdravănă. – Din bg., sb. česalo.

ȚESÁLĂ, țesale, s. f. 1. Unealtă de metal dințată, cu care se curăță pielea și părul vitelor, îndeosebi al cailor. 2. Fig. (Fam.) Bătaie zdravănă. – Din bg., scr. česalo.

ȚESÁLĂ, țesale, s. f. 1. Unealtă de metal dințată, cu care se curăță pielea și părul vitelor (îndeosebi la cai). Gavril ridică peria și țesala și le dădu lui Stahu. SADOVEANU, O. IV 307. De căpăstru mi-l scotea, Cu țesala-l țesăla. TEODORESCU, P. P. 53. 2. Grapă ușoară, cu dinți deși, folosită mai ales la curățirea pășunilor naturale.

țesálă s. f., g.-d. art. țesálei; pl. țesále

țesálă s. f., g.-d. art. țesálei; pl. țesále

ȚESÁLĂ s. (înv. și reg.) pieptene. (~ pentru cai.)

țesálă (-ắli), s. f. – Unealtă de periat caii. – Var. cesală; săceală. Megl. chișeală, ceșeală. Sl. česalo „pieptene” (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 48; Conev 73; Graur, BL, IV, 90), cf. bg., sb., slov. cesalo. – Der. țesăla (var. cesăla, săcela), vb. (a peria caii).

ȚESÁLĂ ~e f. Unealtă formată dintr-o placă metalică dințată, prevăzută cu mâner și folosită pentru a curăța corpul unor animale. [G.-D. țesalei] /<bulg., sb. țesalo

țesală f. perie de fier de curățat caii. [Slav. ČESALO, pieptene].

cesál, a -ălá v. tr. (d. cesală). R. S. Curăț (periĭ) cu cesala. Fig. Trag o bătaĭe, chelfănesc. – În restu Munt. țesál și țesắl, a țesălá; în Mold. săcél, -elĭ, – eală, a -elá; în Btș. a cersăla.

cesálă f., pl. e (vsl. česalo, peptene, d. česati, a peptăna. V. pacișe. Cp. cu tînjală). R. S. Perie de fer de curățat caiĭ. Fig. Bătaĭe, chelfăneală, scuturătură: ĭ-a tras o cesală, a mîncat o cesală. – În restu Munt. țesală: în Mold. săceală, pl. elĭ; în Btș. cersală. V. foșalăŭ și perie.

țesálă, V. cesală.

ȚESALĂ s. (înv. și reg.) pieptene. (~ pentru cai.)