țapină

ȚAPÍN s. n. v. țapină.

ȚAPÍNĂ, țapine, s. f. Unealtă formată dintr-o cange de oțel fixată într-o coadă de lemn, folosită la manevrarea buștenilor. [Var.: (reg.) țapín s. n.] – Et. nec.

ȚAPÍN s. n. v. țapină.

ȚAPÍNĂ, țapine, s. f. Unealtă formată dintr-o cange de oțel fixată într-o coadă de lemn, întrebuințată la manevrarea buștenilor. [Var.: (reg.) țapín s. n.] – Et. nec.

SAPÍN s. n. v. țapină.

SAPÍNĂ s. f. v. țapină.

ȚAPÍN s. n. v. țapină.

ȚAPÍNĂ, țapine, s. f. Unealtă formată dintr-o cange de oțel fixată într-o coadă de lemn și întrebuințată la urnirea și manevrarea buștenilor. Cei care lucrau cu securile le-au lăsat încet lîngă picior; cei care lucrau cu țapinele s-au răzimat în ele și au urmat a privi cu mirare grupul. VORNIC, P. 51. – Variante: sapínă s. f., sapín, țapín s. n.

țapínă s. f., g.-d. art. țapínei; pl. țapíne

țapínă s. f., g.-d. art. țapínei; pl. țapíne

țapínă (-ne), s. f. – Cîrlig, cange. – Var. sapin(ă), țapin. Slov. capin (Candrea), legat de it. zappa, cf. tirol. zappîn (Miklosich, Fremdw., 80).

ȚÁPINĂ ~e f. Unealtă formată dintr-o cange de oțel, fixată într-o coadă de lemn, folosită la manevrarea buștenilor. [G.-D țapinei] /<germ. Zappin

sapín și -ínă V. țapină.

țapín și sapín n., pl. e, țapínă și sapínă f., pl. e și ĭ (nsl. capin, d. germ. carintian zappin, sapă de înlăturat mărăciniĭ, care vine d. it. zappa, sapă [de unde și sîrb. capa, topor], augm. zappone [de unde sîrb. cápûn]. Toate dintr’o răd. imitativă din care vine și țăpoĭ și zăpsesc și interj. jap. Bern. 1, 121). Tîrnăcop c’un singur braț (și acela oblic ca să formeze un unghĭ obtuz cu coada), care se bagă pe supt grinzĭ și buștenĭ ca să-ĭ urneștĭ. – Țapín în Trans., sapín îm Ml., țapină în Maram. Buc. V. țiŭ, raz 1 și pîrghie.

țapín, țapină, s.n., (țapină, țapine, s.f.) – (reg.) Unealtă pentru ridicarea / manipularea lemnului în pădure. „Un fel de secure vârfuită servind la transportul buștenilor” (Papahagi, 1925). Termen general în Carpații românești (sapin, în sudul Trans., cf. ALR, 1956: 617): „Lua-i țapinu-n spinare” (Ștețco, 1990: 232). – Et. nec. (DEX); din țap > țapin (de la forma uneltei); cuv. țap se regăsește și în dial. arom., dar nu și în limba latină, deci este un cuv. daco-român, autohton (Papahagi); lat. sapienus „brad”, provenit dintr-un cuvânt prelatin, probabil galic, sapus sau sappa (sappo + pinus = sapinus): „Existența în italiana sudică a derivatului zapino ”brad„ explică, după părerea noastră, fără niciun echivoc, originea termenului românesc actual țapin (unealtă, pârghie utilizată de butinarii maramureșeni pentru ridicarea, încărcarea și stivuirea buștenilor), din lat. sapinus, în înțelesul de lemn bun de lucru” (Bologa, Acta Musei, 2002: 369); din germ. Zapin, Zappin (Țurcanu, 2005: 42; Scriban, MDA) < it. zappa „sapă” (Scriban).

țapín, -ă, s.n., (țapină, -e, s.f.) – Unealtă pentru ridicarea / manipularea lemnului în pădure. „Un fel de secure vârfuită servind la transportul buștenilor” (Papahagi 1925). Termen general în Carpații românești (sapin, în sudul Trans., cf. ALR 1956: 617): „Lua-i țapinu-n spinare” (Ștețco 1990: 232). – Din țap > țapin (de la forma uneltei); cuv. țap se regăsește și în dial. arom., dar nu și în limba latină, deci este un cuv. daco-român, autohton (Papahagi); Lat. sapienus „brad”, provenit dintr-un cuvânt prelatin, probabil galic, sapus sau sappa (sappo + pinus = sapinus). „Existența în italiana sudică a derivatului zapino ”brad„ explică, după părerea noastră, fără nici un echivoc, originea termenului românesc actual țapin (unealtă, pârghie utilizată de butinarii maramureșeni pentru ridicarea, încărcarea și stivuirea buștenilor), din lat. sapinus, în înțelesul de lemn bun de lucru” (Bologa Acta Musei 2002: 369); Din germ. Zapin, Zappin (Țurcanu 2005: 42).