țambalagiu

ȚAMBALAGÍU, țambalagii, s. m. Muzicant care cântă la țambal. – Țambal + suf. -agiu.

ȚAMBALAGÍU, țambalagii, s. m. Muzicant care cântă la țambal. – Țambal + suf. -agiu.

ȚAMBALAGÍU, țambalagii, s. m. Muzicant care cîntă la țambal. Merse să mănînce la birtul cu grătar și țambalagii. C. PETRESCU, Î. II 249. Țambalagiul negru... lovea mecanic ciocănașele pe strunele stăpînite de niște degete uscate. BART, E. 197. Taraful lăutarilor de supt Sotir Ciupitul, țambalagiul Olănitei, împodobise din preziuă un cap mare de porc. DELAVRANCEA, S. 182.

țambalagíu s. m., art. țambalagíul; pl. țambalagíi, art. țambalagíii (-gi-ii)

țambalagíu s. m., art. țambalagíul; pl. țambalagíi, art. țambalagíii

ȚAMBALAGÍU s. (MUZ.) (rar) țambalist.

ȚAMBALAGÍU ~i m. Persoană care cântă la țambal. /țambal + suf. ~agiu

țambalagiu m. cel ce cântă din țimbale. [Formațiune analogică].

țambalagíŭ m. (d. țambal). Pop. Cîntăreț din țambal.

țambalagiu, țambalagii s. m. informator, denunțător, delator.