țafandache

ȚAFANDÁCHE, țafandache, s. m. (Fam.) Tânăr sclifosit și ridicol; fante. – Et. nec.

ȚAFANDÁCHE s. m. (Fam.) Tânăr sclifosit și ridicol; fante. – Et. nec.

ȚAFANDÁCHE s. m. (Familiar, cu sens peiorativ) Tînăr sclifosit și ridicol; fante. Un țafandache cu sticla în ochi, cu gîtul pus ca-ntr-un proțap, cu gulerul gata să-l apuce de nas. ISPIRESCU, la TDRG.

țafandáche (fam.) s. m. și f., g.-d. lui țafandáche; pl. țafandáche

țafandáche s. m. invar.

ȚAFANDÁCHE s. v. fante, filfizon.

țafandáche s. m. – Caraghios, măscărici, bufon. Origine necunoscută; după consonanță pare a fi ngr. Tratat gramatical ca nume propriu.

țafandache m. fam. burghez înfumurat. [Primitiv probabil nume propriu].

țafandáche (Munt.) și -áchi (Mold.) n., gen. al luĭ (un dim. ngr.). Personagiŭ sclivisit și ridicul. Cp. cu muțunachi, fudulachi.

țafandache s. v. FANTE. FILFIZON.

țafandache s. m. invar. tânăr sclifosit și ridicol