șâșâit

ȘÂȘÂÍ, șấșâi, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A repeta în mod prelungit și monoton sunetul „ș” pentru a liniști sau a adormi un copil mic. 2. Intranz. A foșni ușor; a fâșâi. [Var.: (pop.) șișăí vb. IV] – Formație onomatopeică.

ȘÂȘÂÍT, șâșâituri, s. n. Faptul de a șâșâi. [Var.: (pop.) șișăít s. n.] – V șâșâi.

ȘIȘĂÍ vb. IV v. șâșâi.

ȘIȘĂÍT s. n. v. șâșâit.

ȘÂȘÂÍ, șấșâi, vb. IV. Tranz. A repeta în mod prelungit și monoton sunetul „ș” pentru a liniști sau a adormi un copil mic. – Formație onomatopeică.

ȘÂȘÂÍT, șâșâituri, s. n. Faptul de a șâșâi. – V. șâșâi.

ȘIȘĂÍ, pers. 3 șíșăie, vb. IV. Intranz. A foșni ușor; a fâșâi. – Formație onomatopeică.

ȘIȘĂÍ, șișăiesc, vb. IV. Intranz. (Despre frunze, petale, hîrtii etc.) A foșni ușor; a fîșîi. Se pornise vîntul prin cireș, și floarea A-nceput să ningă, șișăind domol. COȘBUC, P. I 250.

ȘIȘIÍ vb. IV v. șîșîi.

ȘÎȘÎÍ, șî́șîi și șîșîiesc, vb. IV. Tranz. A repeta în mod prelungit și monoton sunetul «ș», pentru a liniști pe cineva (în special pentru a adormi un copil mic). – Variantă: șișií (MARIAN, NA. 180) vb. IV.

ȘÎȘÎÍT, șîșîituri, s. n. Acțiunea de a șîșîi.

!șâșâí/șișăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 șấșâie/șíșăie, imperf. 3 sg. șâșâiá/șișăiá; conj. prez. 3 să șấșâie/să șíșăie

!șâșâít / șișăít (pop.) s. n., pl. șâșâíturi / șișăíturi^[1]

șișăí v. șâșâí

șișăít v. șâșâít

șâșâí (a liniști) vb., ind. și conj. prez. 3 sg. șâșâie, imperf. 3 sg. șâșâiá

șâșâít s. n., pl. șâșâíturi

șișăí (a foșni) vb., ind. și conj. prez. 3 sg. șíșăie, imperf. 3 sg. șișăiá

șâșâí, șấșâi și șâșâiésc, vb. IV (reg.) 1. (despre frunzele mișcate de vânt, despre ape etc.) a produce un zgomot slab și continuu; a șușui, a șoșoi, a foșni, a fâșâi, a șușoti, a murmura, a susura. 2. (despre copiii mici) a liniști, a adormi prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului ș; a șușui. 3. a șuiera.