șuștar

ȘISTÁR s. n. v. șiștar.

ȘIȘTÁR, șiștare, s. n. Vas de lemn sau de metal cu toartă, cu gura mai largă decât baza, folosit mai ales pentru muls laptele. [Var.: (reg.) șistár s. n.] – Din sl. šestarŭ.

ȘISTÁR s. n. v. șiștar.

ȘIȘTÁR, șiștare, s. n. Vas de lemn sau de metal cu toartă, cu gura mai largă decât baza, folosit mai ales pentru muls laptele. [Var.: (reg.) șistár s. n.] – Din sl. šestarŭ.

ȘIȘTÁR, șiștare, s. n. Vas cu toartă cu gura mai largă decît baza, făcut din doage de lemn sau din metal și folosit pentru muls laptele ori pentru scurs zerul din caș. V. doniță, găleată. Laptele țîșnea aburind cald în șiștar. Femeia vorbea singură cu vila. C. PETRESCU, Î. II 160. Irina intră în casă cu ochii în pămînt, ținînd în mînă un șiștar cu lapte. BUJOR, S. 85. Ilinca trase șiștarul de sub ugerul vacii, îl puse deoparte și... alergă bucuroasă înaintea mă-sii. VLAHUȚĂ, O. A. II 51. – Variante: șuștár (SEVASTOS, N. 290), șistár (DELAVRANCEA, A. 106) s. n.

ȘUȘTÁR s. n. v. șiștar.

șiștár s. n., pl. șiștáre

șiștár s. n., pl. șiștáre

ȘIȘTÁR s. (reg.) bărbânță, (Transilv. și Ban.) cart, (prin Ban.) secter, (Transilv., Maram. și Mold.) toc.

șiștár (-re), s. n. – Căldare, vas pentru muls. – Var. Trans. șuștar. Lat. sextarius, prin intermediul sl. šestarŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 398; Conev; Tiktin; cf. REW 7887).

ȘIȘTÁR ~e n. 1) Vas (din doage) cu gura mai largă decât baza, prevăzut cu toartă și folosit pentru mulsul laptelui; doniță. 2) Conținutul unui astfel de vas. /cf. sl. šestaru

șiștár, șiștáre, s.n. (reg.) unealtă asemănătoare cu compasul, folosită în rotărie; șișteală, șistoare.

șiștar n. găleată de muls oile. [Slav. SESTARŬ (din lat. SEXTARIUS)].

șuștar n. V. șiștar.

șiștár, șuștár și șitár n., pl. e (vsl. šestarŭ, d. lat. sextarius, a șesea parte din congius, o măsură p. lichide). Doniță de muls orĭ de strîns zeru scurs din caș.

șuștár, V. șiștar.

ȘIȘTAR s. (reg.) bărbînță, (Transilv. și Ban.) cart, (prin Ban.) secter, (Transilv., Maram. și Mold.) toc.