șuvei

ȘUVÉI s. v. bâtă, ciomag, măciucă, retevei, scurtătură.

șuvéi², șuvéie, s.n. (reg.; în sintagmă) șuveiul popiii = ultimul pahar.

șuveí³, vb. IV (reg.) a sta cu capul înclinat într-o parte.

cĭovéĭ și cĭuvéĭ n., pl. eĭe (sîrb. čivija, bucățică de lemn. Cp. și cu it. civaie, legume). Nord. Pl. Cĭorcĭoboate, hondrobeĭe, obĭecte casnice (cutiĭ, putinĭ, clondire ș. a.): în acest paravan încap multe cĭoveĭe ale caseĭ, ca într’o camară (Sadov. VR. 1911, 3, 384); ghemuit între bulendre și „ceoveĭe” într’un cort (N. N. Beldiceanu, CL. 1910, 12, 1145). – Și cĭuhăĭe, în Nț. și cĭuheĭe (rev. I. Crg. 5, 183), în Btș. șuveĭe. În Meh. șuveĭ, o bucată de lemn de aruncat într’un pom ca să cadă poamele.

șuvéĭ n. V. cĭoveĭ.

șuvei s. v. BÎTĂ. CIOMAG. MĂCIUCĂ. RETEVEI. SCURTĂTURĂ.

șuvéi, șuveie, s.n. – Băț scurt; ciomag, bâtă (Memoria 2001). – Et. nec. (MDA).