șuierătoare

ȘUIERĂTÓR, -OÁRE, șuierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Cu un sunet strident, ascuțit; șuierat². ◊ Consoană șuierătoare (și substantivat f.) = consoană sibilantă. 2. Adj. (Despre unele animale, păsări) Care scoate un țipăt, un sunet (ascuțit) specific. 3. Adj. (Despre vânt) Care produce un zgomot puternic și vibrant. 4. S. f. (Reg.) Fluier. – Șuiera + suf. -ător.

ȘUIERĂTÓR, -OÁRE, șuierători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Cu un sunet strident, ascuțit; șuierat². ◊ Consoană șuierătoare (și substantivat f.) = consoană sibilantă. 2. Adj. (Despre unele animale, păsări) Care scoate un țipăt, un sunet (ascuțit) specific. 3. Adj. (Despre vânt) Care produce un zgomot puternic și vibrant. 4. S. f. (Reg.) Fluier [Pr.: șu-ie-] – Șuiera + suf. -ător.

ȘUIERĂTOÁRE, șuierători, s. f. (Rar) Obiect, dispozitiv, fluier care șuieră sau cu care cineva șuieră.

ȘUIERĂTÓR, -OÁRE, șuierători, -oare, adj. Care șuieră sau care seamănă cu un șuier. în tăcere, străbătu deodată oftarea șuierătoare a rănitului. SADOVEANU, O. I 52. Din iarbă scoate capid șarpele șuierător. BELDICEANU, P. 57. Se oprise ascultînd... concertul acestor paseri șuierătoare. NEGRUZZI, S. I 322. Consoană șuierătoare = consoană sibilantă, v. sibilant. ◊ (Adverbial) Micluț se-ntoarse șui șopti șuierător muierii peste umăr. DUMITRIU, N. 162. «Domnișoară Natalie»... șopti Daniil greu, șuierător. SADOVEANU, M. 114.

șuierătoáre (reg.) s. f., g.-d. art. șuierătórii; pl. șuierătóri

șuierătór adj. m., pl. șuierătóri; f. sg. și pl. șuierătoáre

șuierătoáre s. f., g.-d. art. șuierătórii; pl. șuierătóri

șuierătór adj. m., pl. șuierătóri; f. sg. și pl. șuierătoáre

ȘUIERĂTOÁRE s. 1. fluierătoare. (Scoate sunete dintr-o ~.) 2. (FON.) sibilantă, siflantă.

ȘUIERĂTÓR adj. 1. vâjâitor. (Un vânt ~.) 2. v. țiuitor. 3. șuierat. (O respirație ~oare.) 4. (FON.) sibilant, siflant. (Consoană ~oare; sunet ~.)

ȘUIERĂTOÁRE ~ f. pop. Jucărie rudimentară, folosită de copii pentru a șuiera; fluierătoare. [Sil. șu-ie-ră-toa-] /a șuiera + suf. ~ătoare

ȘUIERĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și adverbial Care șuieră; asemănător șuieratului. Un vânt ~. ◊ Consoană ~oare consoană siflanta sau sibilantă. [Sil. șu-ie-] /a șuiera + suf. ~tor

șuĭerătoáre f., pl. orĭ. Est. Fluĭer mic (de metal saŭ de os) întrebuințat la dat semnale în poliție (țignal), în armată, în marină (siflie), la căile ferate ș. a. – În vest fluĭerătoare. V. sirenă.

ȘUIERĂTOARE s. 1. fluierătoare. (Scoate sunete dintr-o ~.) 2. (FON.) sibilantă, siflantă.

ȘUIERĂTOR adj. 1. vîjîitor. (Un vînt ~.) 2. piuitor, țiuitor, vîjîitor. (Zgomot ~.) 3. șuierat. (O respirație ~.) 4. (FON.) sibilant, siflant. (Consoană ~; sunet ~.)