șuera

șuerá (-r, át), vb. – A fluiera, a vîjîi. – Var. șuiera și der. – Mr. șuir, șiur, șuirare. Lat. sῑbĭlāre (Cihac, I, 276; Pușcariu 1674; REW 7890), trecut la sῑbŭlāre (Du Cange; cf. sivorare, sec. XIV, în Kuun 56 și Pascu, I, 168, Pascu, Arch. Rom., XVII, 266 care dă această formă ca ipotetică), cf. friul. sivilá, prov., cat. siular, sp. silbar. – Der. șuer, s. n. (fluierat, fluierătură), deverbal; șuerător, adj. (care șuieră); șuerătură, s. f. (șuierat, șuier); șuerătoare, s. f. (fluier). – Cf. șui.