ștevie

ȘTÉVIE, ștevii, s. f. Plantă erbacee perenă, cu tulpină puternică, cu frunze ovale, comestibile, a cărei rădăcină este folosită în medicină pentru proprietățile ei astringente și depurative (Rumex patientia). ◊ Compus: ștevie-de-munte = plantă erbacee perenă, cu tulpina înaltă de 50-100 cm, cu frunze palmate, cu flori mici albe-roz în inflorescențe (Astrantia major). – Din sl. štavije, bg. štavel, sb. štavlije.

ȘTÉVIE, ștevii, s. f. Plantă erbacee cu tulpină puternică, cu frunze ovale, comestibile, a cărei rădăcină este folosită în medicină pentru proprietățile ei astringente și depurative (Rumex patientia). ◊ Compus: ștevie-de-munte = plantă erbacee perenă, cu tulpina înaltă de 50-100 cm, cu frunze palmate, cu flori mici albe-roz în inflorescențe (Astrantia major). – Din sl. štavije, bg. štavel, scr. štavlije.

ȘTÉVIE, ștevii, s. f. Plantă erbacee cu tulpină puternică, cu frunze ovale, comestibile, folosite și în medicină pentru proprietățile lor astringente și depurative (Rumex patientia); măcrișul-calului. Am mîncat ștevie. STANCU, 99. Îmbucă boțuri de mămăligă cu ceapă și ciorbă de ștevie. CAMIL PETRESCU, O. I 298. În curtea bisericilor vechi... Te adîncești în gînduri, parc-ai vrea să știi cine odihnește sub pămîntul încărcat cu ștevie, cu urzici și cu pelin. DELAVRANCEA, S. 214.- Variantă: (Mold.) stévie (SADOVEANU, Î. A. 132) s. f.

ștévie (-vi-e) s. f., art. ștévia (-vi-a), g.-d. art. ștéviei; pl. ștévii, art. ștéviile (-vi-i-)

!ștévie-de-múnte (plantă) (-vi-e-) s. f., art. ștévia-de-múnte (-vi-a-), g.-d. art. ștéviei-de-múnte; pl. ștévii-de-múnte, art. ștéviile-de-múnte (-vi-i-)

ștévie s. f. (sil. -vi-e), art. ștévia (sil. -vi-a), g.-d. art. ștéviei; pl. ștévii, art. ștéviile (sil. -vi-i-)

ștévie-de-múnte s. f.

ȘTÉVIE s. (BOT.) 1. (Rumex patientia) măcrișul calului, (reg.) urzica-raței. 2. (Rumex alpinus) (reg.) urzica-raței. 3. (Rumex conglomeratus) măcrișul calului, (reg.) brustan, dragavei, dragomir. 4. (Rumex crispus) dragavei, (reg.) crestățea, hrenuț, limba-boului. 5. (Rumex palustris) dragavei, dragaveică, măcriș de apă. 6. (Rumex sanguineus) (reg.) dragavei. 7. (Acetosa pratensis) măcriș. 8. (Astrantia major) (reg.) iurpăsătoare, cinstea-câmpului, faptul-mare, iarbă-de-orbalț.

ștévie (-ii), s. f. – 1. Măcriș (Rumex). – 2. Plantă (Astrantia maior). Sl. štavije (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 366; Conev 44), cf. bg. števa, sb. štablje. – Der. înștevia, vb. (a colora, a vopsi în galben, cu rădăcină de ștevie).

ȘTÉVIE ~i f. Plantă erbacee legumicolă, cultivată pentru frunzele mari, comestibile, folosită și în scopuri medicinale. [Art. ștevia; G.-D. șteviei; Sil. -vi-e] /<sl. stavi, bulg. štava

ștevie f. mare plantă erbacee cu florile verzui și cu frunzele comestibile (Rumex patientia). [Slav. ȘTAVIĬE].

ștévie f. (vsl. štaviĭe, štavŭ, măcriș, štabelĭ, un fel de măcriș; bg. štavelĭ. Cp. cu steblă). Mold. Munt. O plantă poligonacee (rumex patientia) din ale căreĭ frunze se fac bucate și care are maĭ multe varietățĭ (rumex alpinus, conglomeratus, crispus și palustris). Năsăud. O plantă umbeliferă (astrantia major). – În Mold. și stévie. V. dragaveĭ și sporiș.

ȘTEVIE s. (BOT.) 1. (Rumex patientia) măcrișul calului, (reg.) urzica-raței. 2. (Rumex alpinus) (reg.) urzica-raței. 3. (Rumex conglomeratus) măcrișul calului, (reg.) brustan, dragavei, dragomir. 4. (Rumex crispus) dragavei, (reg.) cerstățea, hrenuț, limba boului. 5. (Rumex palustris) dragavei, dragaveică, măcriș de apă. 6. (Rumex sanguineus) (reg.) dragavei. 7. (Acetosa pratensis) măcriș. 8. (Astrantia major) (reg.) iurpăsătoare, cinstea-cîmpului, faptul-mare, iarbă-de-orbalț.

ASTRANTIA L., ȘTEVIE, fam. Umbelliferae. Gen originar din Europa și vestul Asiei, cca 10 specii, erbacee, glabre, erecte. Flori albe sau roșietice (5 sepale mari, colorate, radiale, cu vîrf ascuțit, 5 petale cu vîrf lung, îndoit, franjurat, 5 stamine) în umbelă simplă sau compusă, înconjurată de un cerc de bractee albe sau roz cu dungi verzi, cam de lungimea umbelelor. Frunze palmat-sectate sau lobate, dentate, cu peri pe margini. Rădăcini aromate.