șpraițui

ȘPRAIȚUÍ, șpraițuiesc, vb. IV. Tranz. A sprijini temporar cu șpraițuri malurile unei săpături sau porțiuni dintr-o construcție. – Din germ. spreizen.

ȘPRAIȚUÍ, șpraițuiesc, vb. IV. Tranz. A sprijini temporar cu șpraițuri malurile unei săpături sau porțiuni dintr-o construcție. – Din germ. spreizen.

ȘPRAIȚUÍ, șpraițuiesc, vb. IV. Tranz. A sprijini temporar malurile unei săpături sau porțiuni dintr-o construcție cu ajutorul unor grinzi sau scînduri.

șpraițuí (a ~) (reg.) (șprai-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șpraițuiésc, imperf. 3 sg. șpraițuiá; conj. prez. 3 să șpraițuiáscă

șpraițuí vb. (sil. șprai-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șpraițuiésc, imperf. 3 sg. șpraițuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. șpraițuiáscă

ȘPRAIȚUÍ vb. tr. a sprijini temporar cu șpraițuri cofrajele unei construcții sau o săpătură. (< germ. spreizen)

șpraițuí, șpraițuiésc, vb. IV (reg.) 1. (despre pereții unei săpături, despre porțiuni dintr-o construcție) a sprijini cu proptele. 2. (despre buștenii care urmează să fie tăiați cu gaterul) a înțepeni folosind proptele. 3. (în forma: șprăițui; despre drumuri forestiere) a acoperi cu traverse dispuse la anumite intervale. 4. (în forma: șprăițui; despre pereți) a acoperi cu șipci; a șipcui. 5. (despre bușteni) a rotunji cu toporul la capete; a șpronțui, a șpronța.