șpiț

ȘPIȚ¹, șpiți, s. m. Numele unei rase de câini de talie mică, cu păr alb și pufos, cu urechi drepte și bot ascuțit; câine din această rasă. – Din germ. Spitz.

ȘPIȚ², șpițuri, s. n. 1. (Tehn.) Unealtă formată dintr-o bară de oțel cu vârful ascuțit, folosită la găurirea pietrelor naturale și artificiale sau la prelucrarea suprafeței lor. 2. (Tipogr.) Linie simplă sau înflorată, care se pune ca ornament la sfârșitul articolelor sau al capitolelor. 3. Nume dat extremității ascuțite sau muchiei unor obiecte, construcții etc. 4. (Reg.) Țigaret scurt. – Din germ. Spitze.

ȘPIȚ¹, șpiți, s. m. Numele unei rase de câini de talie mică, cu păr pufos, cu urechi drepte și bot ascuțit; câine din această rasă. – Din germ. Spitz.

ȘPIȚ², șpițuri, s. n. 1. (Tehn.) Unealtă formată dintr-o bară de oțel cu vârful ascuțit, folosită la găurirea pietrelor naturale și artificiale sau la prelucrarea suprafeței lor. 2. (Tipogr.) Linie simplă sau înflorată, care se pune ca ornament la sfârșitul articolelor sau al capitolelor. 3. Nume dat extremității ascuțite sau muchiei unor obiecte, construcții etc. 4. (Reg.) Țigaret scurt. – Din germ. Spitze.

ȘPIȚ¹, șpiți, s. m. Numele unei rase de cîini de talie mică, cu părul pufos și cu urechile drepte; cîine din această rasă.,

ȘPIȚ², șpițuri, s. n. (Familiar) 1. Vîrf ascuțit al unui obiect. 2. Țigaret scurt.

șpiț¹ (câine) s. m., pl. șpiți

șpiț² (unealtă, ornament, vârf) s. n., pl. șpíțuri

șpiț (zool.) s. m., pl. șpiți

șpiț (tehn., tipogr.) s. n., pl. șpíțuri

ȘPIȚ s. v. blacheu, dantelă, trior, vânturătoare.

ȘPIȚ s.m. Rasă de câini cu păr pufos și urechi drepte. [< germ. Spitz].

ȘPIȚ s.n. 1. (Poligr.) Linie simplă sau înflorată, ornament etc. așezat la sfârșitul unui articol, al unui capitol etc. 2. Unealtă formată dintr-o bară de oțel ascuțită, care servește la prelucrarea pietrei de construcție, la spargerea betoanelor. 3. (Fam.) Vârf ascuțit al unui obiect. 4. Țigaret scurt. [Pl. -țuri. / < germ. Spitze].

ȘPIȚ¹ s. m. rasă de câini cu păr pufos și urechi drepte. (< germ. spitz)

ȘPIȚ² s. n. 1. (poligr.) linie simplă sau înflorată, ornament la sfârșitul unui articol, capitol etc. 2. bară de oțel cu vârf ascuțit care servește la prelucrarea pietrei de construcție, la spargerea betoanelor. 3. (fam.) vârf ascuțit al unui obiect. 4. țigaret scurt. (< germ. Spitze)

șpiț (-țuri), s. n. – 1. Băț cu vîrf. – 2. Lucrătură din puncte. – 3. Gravură tipografică. – Var. spiț. Germ. Spitz(e) „vîrf” (Borcea 206). – Der. spițărat, adj. (brodat, cusut cu ajur).

ȘPIȚ³ ~i m. 1) Rasă de câini de talie mică, cu bot ascuțit, cu urechi drepte și cu păr moale și lung. 2) Câine din această rasă. /<germ. Spitz

ȘPIȚ¹ ~uri n. 1) Unealtă formată dintr-o bară de oțel, ascuțită la vârf, cu ajutorul căreia se prelucrează piatra. 2) Vârf sau muchie ascuțită a unui obiect. /<germ. Spitze

ȘPIȚ² ~uri n. poligr. Semn tipografic în formă de linie, care se pune ca ornament între compartimente sau la sfârșitul unui text. /<germ. Spitz

șpiț n. dantelă lucrată cu iglița: șpițuri și garnituri. [Nemț. SPITZE].

șpiț n., pl. urĭ (germ. spitze). Vechĭ. Dial. Dantelă.

șpiț s. v. BLACHEU. DANTELĂ. TRIOR. VÎNTURĂTOARE.

a-l durea în bigă / în cot / în cur / în șpiț expr. (vulg.) a nu-i păsa, a-i fi indiferent.

mă doare-n cot! / în cur! / în pix! / în șpiț! expr. nu-mi pasă!

șpiț, șpițuri s. n. 1. vârful pantofului. 2. (rar) țigaret de dimensiune mică.