șpagă

SPÁGĂ s. f. v. spangă.

SPÁNGĂ, spăngi, s. f. (Înv.) Spadă. ♦ Baionetă. [Var.: spágă, șpágă, șpángă s. f.] – Cf. rus. șpaga.

ȘPÁGĂ² s. f. v. spangă.

ȘPÁGĂ¹, șpăgi, s. f. (Fam.) Bacșiș, mită, șperț. – Cf. rus. spag.

ȘPÁNGĂ s. f. v. spangă.

SPÁGĂ s. f. v. spangă.

SPÁNGĂ, spăngi, s. f. (Înv.) Spadă. ♦ Baionetă. [Var.: spágă, șpágă, șpángă s. f.] – Cf. rus. șpaga.

ȘPÁGĂ² s. f. v. spangă.

ȘPÁGĂ¹ s. f. (Fam.) Bacșiș, mită, șperț. – Cf. rus. spag.

ȘPÁNGĂ s. f. v. spangă.

SPÁGĂ s. f. v. spangă.

SPÁNGĂ, spăngi, s. f. (Învechit și popular) 1. Sabie lată cu două tăișuri; spadă. Te-ai jucat de-a potera și haiducii și era să-ți scoată ochii un poteraș cu o spangă. PAS, Z. I 36. Luni pe la amiază, pe cînd eram în ulița mare, în mijlocul tîrgului, îmi iese înainte un împiegat cu guler roșu și cu spangă. GHICA, S. A. 97. 2. Baionetă. Învîrtea în mînă pușca lui cu spangă, strigind mereu «aici, aici». CAMIL PETRESCU, O. II 60. În dreapta, în fund, răzemată de fereastră, o pușcă de gardist cu spanga atîrnată lîngă ea. CARAGIALE, O. I 43. ◊ Expr. A lua (pe cineva) în spăngi (sau în spangă) = a brutaliza (pe cineva); a aresta. (A duce, a aduce sau a fi) între spăngi = (a duce, a aduce sau a fi) sub escortă. Am ordin de la căpitan s-o aduc între spăngi la urma ei, ori de unde ar fi. HOGAȘ, H. 85. Cu spanga = cu forța, forțat. – Variante: spágă (NEGRUZZI, S, III 300), șpágă (CREANGĂ, P. 311), șpángă (CAMILAR, N. I 387, SADOVEANU, P. S. 62) s. f.

ȘPÁGĂ¹ s. f. v. spangă.

ȘPÁGĂ² s. f. (Ieșit din uz) Bacșiș, mită, șperț. Nu pune la dispoziție vagoane decît cu «șpagă» la personalul din stații. C. PETRESCU, Î. II 199.

ȘPÁNGĂ s. f. v. spangă.

spángă (înv.) s. f., g.-d. art. spắngii; pl. spăngi

!șpágă (fam.) s. f., g.-d. art. șpắgii; pl. șpăgi

spángă s. f., g.-d. art. spăngii; pl. spăngi

șpágă s. f., g.-d. art. șpăgii; pl. șpăgi

SPÁNGĂ s. v. baionetă, sabie, spadă, tesac.

ȘPÁGĂ s. v. bacșiș, mită, șperț.

șpágă (-ắgi), s. f. – 1. Spadă. – 2. Baionetă. – Var. spa(n)gă. Sl., cf. sb., rus. špaga (Cihac, II, 392; Tiktin; Sanzewitsch 210), var. cu n poate prin intermediul ngr., cf. ngr. σπάγος și σπάγγος „funie”.

șpágă s. f. – Bacșiș, mită. Origine incertă. Legătura cu șpagă „spadă” nu este sigură, cf. Chelaru, BF, IV, 128; și cu atît mai puțin apare chiar legătura semantică cu fr. épingles, sp. alfileres. După Scriban, din sb., rus. špag „buzunar”. Ar putea fi vorba de o confuzie între spa(n)gă „spadă” și spenge, var. a lui spență „suprasarcină”, v. aici.

ȘPAGĂ s.f. (Mold., ȚR) Armă albă. A: Au sărit pe o fereastră cu șpaga a mînă în gloata turcilor. PSEUDO-MUSTE. Au lepădat spăgile. NECULCE. Au întrat în Iași cu mare alai și cu multă oaste cu spegele scoase din teacă. CANTA; cf. IM 1754, 72v. B: Au scos șpaga și l-au jungheat. R. POPESCU. Care nevoie văzînd straordinariul și ceialalți, au scos șpăgile să se apere. IM 1730, 102r. Variante: spagă (NECULCE; CANTA). Etimologie: rus. špaga.

spángă, spăngi, s.f. (înv. și reg.) 1. spadă; baionetă. 2. pumnal lung și îngust purtat într-un baston-teacă; șiș.

șpágă s.f. (înv.) 1. spadă, spangă; baionetă. 2. șperț.

șpấgă s.f. (reg.) cenușă.

spangă f. sabie-baionetă: scoase spanga și dețe în el ISP.; a lua în spăngi, a bate cumplit. [Formă nazalizată din șpagă].

șpagă f. 1. spangă: să-l străpungi cu șpaga AL.; 2. spatie. [Rus. ȘPAGA].

spángă și șpángă (Mold. Munt.) și șpágă (Mold.) f., pl. ăngĭ, ăgĭ (rus. špága, rut. špada, sîrb. špada, spaga, d. it. spada, spadă). Vechĭ. Azĭ fam. Armă împungătoare (spadă, sabie orĭ baĭonetă). A lua la spangă, a lua în fiulă. V. șpagă 2.

1) șpágă, V. spangă.

2) șpágă f., pl. șpăgĭ (rus. sîrb. špag, buzunar. V. cĭupag). Fam. Mită, șperț.

șpángă, V. spangă.

spangă s. v. BAIONETĂ. SABIE. SPADĂ. TESAC.

șpagă s. v. BACȘIȘ. MITĂ. ȘPERȚ.

șpagă Cuvînt folosit cu aceeași valoare ca șperț. A fost semnalat de Valentin Gr. Ghelaru, BPh., IV, p. 128, care, după o sugestie dată de acad. Iorgu Iordan, îl explica prin șpaga, adică „țepușa” pe care agenții vamali o înfigeau în saci ca să se convingă că nu se strecoară mărfuri de contrabandă. Scriban pornește de la rus. (?), scr. špag „buzunar”. Ciorănescu, socotind îndoielnice ambele explicații și după ce respinge ideea unei legături semantice cu fr. épingles, propune să vedem aici o confuzie între spagă „spadă” și spenge, dublet al lui spență, care la rîndul lui e dublet al lui speze. Cred că cea mai convingătoare este explicația dată de Chelaru: oare germ. bestechen „a mitui” nu e derivat de la stechen „a împunge”? S-ar putea însă pune întrebarea dacă nu cumva s-a amestecat în vreun fel it. pagare „a plăti”.

șpagă s. f. sg. mită, șperț, bacșiș