șopăcăire

șopăcăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopăcăiésc, imperf. 3 sg. șopăcăiá; conj. prez. 3 să șopăcăiáscă

șopăcăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopăcăiésc, imperf. 3 sg. șopăcăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. șopăcăiáscă

ȘOPĂCĂÍ vb. v. șopti, șușoti.

șopăcăĭésc, V. șopocăĭesc.

șopocăĭésc v. intr. (var. din șopotesc. Cp. și cu ung. sopánkodni, a suspina). Munt. Fam. Șoptesc, vorbesc șoptind. – Și șopăc- (VR. 1927, 1, 11).

șopăcăi vb. v. ȘOPTI. ȘUȘOTI.