șoptit

ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. sĭpŭtati, bg. șeptja.

ȘOPTÍT¹ s. n. Șoptire. – V. șopti.

ȘOPTÍT², -Ă, șoptiți, -te, adj. (Despre cuvinte; adesea adverbial) (Rostit) în șoaptă, încet. – V. șopti.

ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A vorbi încet, în taină, a spune ceva în șoaptă. ◊ Loc. adv. Pe șoptite = cu glas scăzut, foarte încet; în taină. ♦ Tranz. A comunica ceva vorbind încet (să nu audă alții); a sufla. ♦ Fig. A murmura, a susura, a fremăta. – Din sl. šĩpŭtati, bg. șeptja.

ȘOPTÍT¹ s. n. Șoptire. – V. șopti.

ȘOPTÍT², -Ă, șoptiți, -te, adj. (Despre cuvinte; adesea adverbial) (Rostit) în șoaptă, încet. – V. șopti.

ȘOPTÍ, șoptesc, vb. IV. Intranz. A vorbi în șoaptă, încet, în taină. Oamenii șopteau liniștiți. DUMITRIU, N. 88. Șoptesc încă domnițele-n iatac. VLAHUȚĂ, O. A. II 162. Și mi-i ciudă cum de vremea Să mai treacă se îndură Cînd eu stau șoptind cu draga. EMINESCU, O. I 106. ◊ Expr. A șopti în barbă v. barbă. ♦ Tranz. A spune (ceva) în șoaptă, încet. Le șoptea ostașilor vorbe aspre de îmbărbătare. DUMITRIU, N. 112. Tinerii mergeau înainte și rar își șopteau cuvinte fericite, dar sufletele lor își spuneau multe în taină. SADOVEANU, O. IV 83. Doina cînt, doina șoptesc, Tot cu doina viețuiesc. ALECSANDRI, P. P. 224. ◊ Refl. reciproc. (Cu pronumele în dativ) Gherghina ajuta lui Alexă să pună caii, mai șoptindu-și cîte o vorbă dulce, BUJOR, S. 104. Și peste arbori răsfirați Răsare blinda lună, Ce ne găsea îmbrățișați Șoptindu-ne-mpreună. EMINESCU, O. I 186. ♦ A informa vorbind încet, în secret; a sufla (8). Am voie să-i șoptesc lui Micu Bucur. STANCU, D. 306. ♦ Fig. (Despre frunze, iarbă, apă etc.) A murmura, a susura. Moldova șoptea aproape, lunca șoptea împrejur și trunchiurile albe ale mestecenilor sclipeau ca niște lumînări. SADOVEANU, O. I 19. ♦ Refl. (în poezia populară) A se înțelege, a se sfătui cu cineva în șoaptă, a tăinui. S-au dus în ascuns... Și mi s-au vorbit Și mi s-au șoptit. TEODORESCU, P. p. 435.

ȘOPTÍT¹ s. n. Șoptire; șoaptă. În noapte, sub poale de codru-nverzit, E freamăt de glasuri, un tainic șoptit. COȘBUC, P. I 142. ◊ Fig. În șoptitul izvoarelor și în freamătul codrilor a răsunat... frumoasa noastră doină. VLAHUȚĂ, la CADE. ◊ Expr. Pe șoptite = încetișor, în șoaptă; fig. în taină, cu fereală, în surdină. Între felurile de mîncare, îl informă pe șoptite, în ureche, despre calitățile și cusururile fiecăruia. C. PETRESCU, Î. I 281. Se vorbea pe șoptite, dar apăsat și tăios. BART, E. 327. – Formă gramaticală: (în expr.) șoptite.

ȘOPTÍT², -Ă, șoptiți, -ie, adj. (Despre cuvinte) Rostit în șoaptă, încet, (Adverbial) Fig. Păsările cîntă mai șoptit. RALEA, O. 118.

șoptí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptésc, imperf. 3 sg. șopteá; conj. prez. 3 să șopteáscă

!șoptít s. n.

șoptíte (pe ~) loc. adv.

șoptí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șoptésc, imperf. 3 sg. șopteá; conj. prez. 3 sg. și pl. șopteáscă

șoptít s. n. (pl. șoptíte în loc. pe ~)

ȘOPTÍ vb. 1. a șușoti, (pop.) a șopăcăi, a șopăi, a șușui, (reg.) a șoșoni, (prin Olt. și Munt.) a pupui, (prin Olt.) a șoporoi, (Transilv. și Mold.) a șopoti. (Nu știu ce au ~.) 2. a murmura. (A ~ ceva pe care nu l-am înțeles.) 3. a-i sufla, (fig.) a-i strecura. (I-a ~ ceva la ureche.) 4. v. afirma. 5. v. clipoci. 6. v. foșni.

ȘOPTÍT adj. îngânat, murmurat, (reg.) șopotit. (Cu glas ~.)

A șopti ≠ a răcni, a striga, a țipa

A SE ȘOPTÍ se ~ésc intranz. A vorbi încet unul cu altul (punând la cale ceva). /<sl. šuptati, bulg. šeptja

A ȘOPTÍ ~ésc 1. intranz. A vorbi în șoaptă. ◊ ~ în barbă a murmura ceva în șoaptă, ca pentru sine. 2. tranz. A comunica cu voce înceată (ca să nu audă alții); a sufla. ~ la examene. /<sl. šuptati, bulg. šeptja

șoptì v. 1. a vorbi încet la ureche: îmi șopti câteva cuvinte; 2. se zice de sunetul cu care s’agită frunzele. [Contras din șopotì].

șoptit n. acțiunea de a șopti: a copilei rugăciune tainic un șoptit murmură EM.

șoptésc v. intr. (var. din șopotesc; vsl. šipŭtati, sîrb. šaptati, rus. šeptátĭ, a șopti. V. șoaptă, șipot, șopot). Șopotesc, vorbesc încet. V. tr. Spun șopotind (fără vibrarea coardelor vocale): mĭ-a șoptit la ureche să mă feresc de el.

ȘOPTI vb. 1. a șușoti, (pop.) a șopăcăi, a șopăi, a șușui, (reg.) a șoșoni, (prin Olt. și Munt.) a pupui, (prin Olt.) a șoporoi, (Transilv. și Mold.) a șopoti. (Nu știu ce a ~.) 2. a murmura. (A ~ ceva pe care nu l-am înțeles.) 3. a sufla, (fig.) a strecura. (I-a ~ ceva la ureche.) 4. a se afirma, a se auzi, a se spune, a se vorbi, a se zice, a se zvoni, (înv. și reg.) a (se) suna, (reg.) a se slomni. (Se ~ că a plecat.) 5. a clipoci, a murmura, a suna, a susura, a șopoti, șușoti, (rar) a șușui, a zgomota, a zuzui, a zvoni, (reg.) a ujui, (înv.) a murmui. (Apele ~.) 6. a fîșîi, a foșni, a suna, a susura, a șopoti, a șușoti, a șușui, (rar) a sîsîi, (Mold. și Bucov.) a fălălăi, (Mold. și Transilv.) a pîrîi, (prin Transilv.) a șușora, (înv.) a prîsni. (Frunzele ~.)

ȘOPTIT adj. îngînat, murmurat, (reg.) șopotit. (Cu glas ~.)