șopoi

ȘOPĂÍ, șopăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A vorbi cu cineva în șoaptă; a șopti, a șușoti. ◊ Loc. adv. Pe șopăite = în șoaptă. – Șopa + suf. -ăi.

ȘOPĂÍ, șopăiesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A vorbi cu cineva în șoaptă; a șopti, a șușoti. ◊ Loc. adv. Pe șopăite = în șoaptă. – Șopa + suf. -ăi.

ȘOPĂÍ, șopăiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi cu cineva în șoaptă; a șopti, a șușoti. Dușmanul meu... șopăia cu cițiva dimprejur, furișîndu-și coada ochiului spre mine. DELAVRANCEA, la TDRG. (În forma șopoi) Oamenii casei începură să șopoiască și să-și dea coate. ISPIRESCU, L. 290. – Variantă: șopoí vb. IV.

ȘOPOÍ vb. IV v. șopăi.

șopăí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopăiésc, imperf. 3 sg. șopăiá; conj. prez. 3 să șopăiáscă

șopăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șopăiésc, imperf. 3 sg. șopăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. șopăiáscă

ȘOPĂÍ vb. v. șopti, șușoti.

A ȘOPĂÍ ~iésc intranz. fam. A vorbi în șoapta; a sopti. /șopa + suf. ~ăi

șopoí, șopoiésc, vb. IV (reg.) a șopti; (refl.) a discuta în șoaptă.

șopoì v. a șopti: oamenii casei începură să șopoiască și să-și dea coate ISP. [Onomatopee].

șópăĭ, a -í v. intr. (d. șopa-șopa). Rar. Șopotesc, șoptesc. – Și șopoĭ.

șópoĭ, V. șopăĭ.

șopăi vb. v. ȘOPTI. ȘUȘOTI.

șopăi, șopăiesc v. i. a vorbi (cu cineva) în șoaptă; a șopti, a șușoti