șoim

ȘOIM, șoimi, s. m. 1. Nume dat mai multor păsări răpitoare de zi, de mărime variată, agere și puternice, cu ciocul scurt și curbat și având câte o crestătură în formă de dinte, care se hrănesc cu pradă vie, mai ales cu păsări (Falco). 2. Epitet pentru un bărbat curajos, viteaz, mândru, semeț; șoiman (2). 3. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoiman (3). 4. Copil preșcolar sau în primele clase de școală care făcea parte din organizația Șoimilor Patriei până în decembrie 1989. – Din magh. sólyom.

ȘOIM, șoimi, s. m. 1. Nume dat mai multor păsări răpitoare de zi, de mărime variată, agere și puternice, cu ciocul scurt și curbat și având câte o crestătură în formă de dinte, care se hrănesc cu pradă vie, mai ales cu păsări (Falco). 2. Epitet pentru un bărbat curajos, viteaz, mândru, semeț; șoiman (2). 3. (Pop.) Cal sprinten, aprig; șoiman (3). 4. Copil preșcolar sau în primele clase de școală care făcea parte din organizația Șoimilor Patriei până în decembrie 1989. – Din magh. sólyom.

ȘOIM, șoimi, s. m. 1. Nume dat mai multor păsări răpitoare de zi, agere, puternice, care se hrănesc cu păsări (una din specii, care vînează păsări din zbor, era odinioară dresată și folosită la vînătoare (Falco). În albastrul de mătase al cerului sprijinit pe culmi, șoimii rotesc calm, cu aripile nemișcate. C. PETRESCU, S. 226. Șoimul... se vede foarte adeseori figurină nu numai în colinde și balade, ci și-n celelalte specii de cîntece poporane, ca o imagine vie de vitejie. MARIAN, O. I 117. Chema șoimii și ogarii Și pleca la vînătoare. PĂSCULESCU, L. P. 20. 2. Fig. Om viteaz, curajos, mîndru, semeț. Iar sub salce-un căpitan, Șoimul ager de Vulcan. ALECSANDRI, P. P. 135. 3. Fig. (Mai ales în poezia populară) Cal sprinten, aprig, plin de foc. Șoimul vesel necheza, Zborul iute-și repezea... Și-ntr-o clipă ajungea La cortul lui Crîm Hogea. ALECSANDRI, P. P. 113.

șoim s. m., pl. șoimi

șoim s. m., pl. șoimi

ȘOIM DE VÁRĂ s. v. erete.

ȘOIMUL CIOCÂRLÍILOR s. v. erete.

ȘOIMUL RÂNDUNÉLELOR s. v. erete.

șóim (-mi), s. m. – Pasăre răpitoare (Falco laniarius, F. peregrinus). Mag. sóly(o)m (Cihac, II, 528; Tiktin; Gáldi, Dict., 97). Nu este probabilă der. din per. šahin, cf. șah (Lokotsch 1764). – Der. șoiman, s. m. (șoim; viteaz); șoimană, s. f. (drăgaică, duh rău); șoimăni, vb. (a ciomăgi, a bate); șoimar, s. m. (crescător de șoimi, vînător cu ajutorul șoimilor); șoimesc, adj. (de șoim); șoimește, adv. (ca un șoim; rapid); șoimoaică (var. șoimoaie), s. f. (femela șoimului).

ȘOIM ~i m. 1) Pasăre sedentară răpitoare, de talie medie, cu cioc scurt și încovoiat, cu gheare curbate și ascuțite și cu coadă lungă în formă de furcă, care se hrănește numai cu pradă vie. 2) fig. Bărbat viteaz și semeț. 3) fig. Cal sprinten și aprig. /<ung. sólyom

șoim m. 1. pasăre răpitoare de mărimea unei găini (Falco peregrinus): șoimul e foarte îndrăzneț și repede la sbor (el servă ca imagine de vitejie și de repegiune); șoimii se dresau în evul-mediu pentru vânatul păsărilor și ajunseră astfel la preț: în tractatul lui Bogdan cu Selim din 1511 se stipulează, afară de suma de bani, 24 șoimi; 2. fig. cal viteaz: cu al meu șoim albit de spume AL. [Ung. SOLYOM].

șoím m. (ung. sólyom, șoĭm. Cp. și cu turc. [d. pers.] šahin, ngr. sainis, șoĭm). O pasăre răpitoare diurnă (falco peregrinus) foarte ageră și îndrăzneață, de mărimea unuĭ cocoș. (În evu mediŭ îl învățaŭ să prindă alte păsărĭ și să le aducă la stăpîn. Sultanu Selim I, pin tratatu de la 1511, cere luĭ Bogdan, pe lîngă 4000 de galbenĭ, și 24 de șoĭmĭ). Fig. Epitet unuĭ soldat viteaz saŭ unuĭ cal ager: șoĭmiĭ de la Războĭenĭ. V. vultur, caĭe, coroĭ, erete, ulĭ, vindireŭ.

șoim de vară s. v. ERETE.

șoimul ciocîrliilor s. v. ERETE.

șoimul rîndunelelor s. v. ERETE.

ȘOIM însoțitor de bord cu sarcini speciale privind asigurarea securității zborului în caz de piraterie.

PIATRA ȘOIMULUI, com. în jud. Neamț, situată în depr. Cracău-Bistrița, pe dr. râului Bistrița; 8.601 loc. (2003). Centru de ceramică populară (Poieni). Până la 1 ian. 1965, satul și com. P.Ș. s-au numit Calu. Biserica de lemn Sf. Ioan Teologul (1791-1792), în satul P.Ș.

ȘOIM subst. 1. – (17 B II 289). 2. Șoima b. (Ard II 139). 3. Șoim/ul, Stanciu 146T (Ț-Rom 266); – cel Bătrîn (17 A II 238);. -ești, -eni ss. 4. Șoimar, Stănilă (Glos) < n. agentis; -i s; -ești s. (Dm).