șnuruire

ȘNURUÍ, șnuruiesc, vb. IV. Tranz. A lega foile unui registru cu ajutorul unui șnur (1) petrecut prin fiecare foaie și sigilat la capete, pentru ca foile să nu poată fi sustrase sau înlocuite. – Șnur + suf. -ui.

ȘNURUÍRE, șnuruiri, s. f. Acțiunea de a șnurui și rezultatul ei; șnuruit¹. – V. șnurui.

ȘNURUÍ, șnuruiesc, vb. IV. Tranz. A lega foile unui registru cu ajutorul unui șnur (1) petrecut prin fiecare foaie și sigilat la capete, pentru ca foile să nu poată fi sustrase sau înlocuite. – șnur + suf. -ui.

ȘNURUÍRE, șnuruiri, s. f. Acțiunea de a șnurui și rezultatul ei; șnuruit¹. – V. șnurui.

ȘNURUÍ, șnuruiesc, vb. IV. Tranz. A lega foile unui registru cu un șnur petrecut prin fiecare foaie și sigilat la capete, pentru a nu putea fi sustrase sau înlocuite.

ȘNURUÍRE, numiri, s. f. Acțiunea de a șnurui.

șnuruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 2 pl. șnuruiésc, imperf. 3 sg. șnuruiá; conj. prez. 3 să șnuruiáscă

șnuruíre s. f., g.-d. art. șnuruírii; pl. șnuruíri

șnuruí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șnuruiésc, imperf. 3 sg. șnuruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. șnuruiáscă

șnuruíre s. f., g.-d. art. șnuruírii; pl. șnuruíri

ȘNURUÍ vb. (Transilv.) a șinori. (A ~ un registru.)

A ȘNURUÍ ~iésc tranz. (foi de hârtie) A lega cu un șnur (pentru a nu se împrăștia). /șnur + suf. ~ui

șnuruì v. a lega cu șnur: registrele vor fi șnuruite și parafate.

șnuruĭésc v. tr. (d. șnur). Leg cu șnur: a șnurui și a parafa un registru.

ȘNURUI vb. (Transilv.) a șinori. (A ~ un registru.)