șmecheri

ȘMÉCHER, -Ă, șmecheri, -e, adj. (Adesea substantivat) Care știe să iasă cu dibăcie din încurcături, pe care nu-l poți păcăli; abil; isteț, dezghețat; șiret, șarlatan. – Din germ. Schmecker „persoană cu gust rafinat”.

ȘMECHERÍ, șmecheresc, vb. IV. 1. Tranz. A păcăli, a înșela (printr-o șmecherie). 2. Tranz. și refl. (Fam.) A face să devină sau a deveni șmecher, isteț. – Din șmecher.

ȘMÉCHER, -Ă, șmecheri, -e, adj. (Adesea substantivat) Care știe să iasă din încurcături, pe care nu-l poți păcăli; abil; isteț, dezghețat; șiret, șarlatan. – Din germ. Schmecker „persoană cu gust rafinat”.

ȘMECHERÍ, șmecheresc, vb. IV. 1. Tranz. A păcăli, a înșela (printr-o șmecherie). 2. Tranz. și refl. (Fam.) A face să devină sau a deveni șmecher, isteț. – Din șmecher.

ȘMÉCHER, -Ă, șmecheri, -e, adj. Care știe să iasă din încurcături, pe care nu-l poți păcăli; isteț, dezghețat; (depreciativ) care se pricepe la trucuri, la viclenii, care știe să se aranjeze, să se învîrtească (v. șiret, șarlatan). Așa nătîng și amorezat cum ești, tot te crezi puțin mai șmecher și-ți închipui că tu profiți de pe urma lor. DEMETRIUS, C. 44. Flăcăii noștri erau îndrăzneți și șmecheri, comedie mare. De multe ori dădeau în avantposturile turcești, se luau la harță, scăpau ca prin urechile acului și se întorceau aducînd arme și prinși. SADOVEANU, O. VI 86. ◊ (Substantivat) Nu era nimic adevărat din ceea. ce vestise cu glas plin de însuflețire acel șmecher Leușcan. SADOVEANU, L. 81. Șmecher de port din Brăila. BART, E. 245.

ȘMECHERÍ, șmecheresc, vb. IV. Tranz. A păcăli, a înșela (printr-o șmecherie). (Atestat în forma șmicheri) De cîine te temi că te-a mușca; de babă că te-a șmicheri. CR. IV 79. ♦ Refl. (Familiar) A deveni șmecher. – Variantă; (regional) șmicherí vb. IV.

ȘMICHERÍ vb. IV v. șmecheri.

șmécher adj. m., s. m., pl. șmécheri; adj. f., s. f. șmécheră, pl. șméchere

șmecherí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șmecherésc, imperf. 3 sg. șmechereá; conj. prez. 3 să șmechereáscă

șmécher adj. m., s. m., pl. șmécheri; f. sg. șmécheră, pl. șméchere

șmecherí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șmecherésc, imperf. 3 sg. șmechereá; conj. prez. 3 sg. și pl. șmechereáscă

ȘMÉCHER adj. 1. șiret, viclean, (înv. și reg.) marghiol, (reg.) șpilăr, (Mold. și Bucov.) hâtru, (înv.) telpiz, (fam.) hoțoman, pișicher, șmecheros. (E cam ~ dumnealui!) 2. abil, șiret, viclean, (pop.) mehenghi. (Om ~.)

ȘMECHERÍ vb. v. ademeni, amăgi, escroca, încânta, înșela, minți, momi, păcăli, prosti, pungăși, purta, trișa.

șmécher (-ră), adj. – Viclean, șiret. Germ. Schmecker „om cu gust” (Tiktin). – Der. șmecherie, s. f. (truc, șiretenie, viclenie; vorbă de șmecher, argou); șmecheresc, adj. (de șmecher); teșmecherie, s. f. (Mold., truc), a cărui der. nu este clară.

ȘMÉCHER ~ă (~i, ~e) 1) și substantival (despre persoane) Care se orientează cu pricepere în orice situație, trăgând foloase; viclean; hâtru; șiret. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă prefăcătorie; caracterizat prin abilitate; șiret. Zâmbet ~. /<germ. Schmecker

A ȘMECHERÍ ~ésc tranz. pop. A da un neadevăr drept adevăr (recurgând la o șmecherie); a induce în eroare; a trage pe sfoară; a păcăli; a amăgi; a înșela; a minți. /Din șmecher

A SE ȘMECHERÍ mă ~ésc intranz. pop. A-și însuși deprinderi de om descurcăreț; a deveni șmecher. /Din șmecher

șmecher a. și m. foarte șiret: mai șmecheri decât cărturarii cei vechi ISP. [Cf. nemț. SCHMECKER, care cearcă băuturile].

șmécher m. (germ. schmecker, om cu gust fin, d. schmecken. Cp. cu savant). Fam. Șiret, priceput. Șarlatan. V. măĭestru.

ȘMECHER adj. 1. șiret, viclean, (înv. și reg.) marghiol, (reg.) șpilăr, (Mold. și Bucov.) hîtru, (înv.) telpiz, (fam.) hoțoman, pișicher. (E cam ~ dumnealui!) 2. abil, șiret, viclean, (pop.) mehenghi. (Om ~.)

șmecheri vb. v. ADEMENI. AMĂGI. ESCROCA. ÎNCÎNTA. ÎNȘELA. MINȚI. MOMI. PĂCĂLI. PROSTI. PUNGĂȘI. PURTA. TRIȘA.

șmecher TDRG constată: „concordă din punctul de vedere fonetic cu germ. Schmecker”. CADE pornește, evident greșit, de la germ. Schmeichler, refăcut după germ. Schmecker DU, de la germ. Schmecker „om care încearcă băuturile” mai curînd ar trebui să avem în vedere înțelesul „om căruia îi plac mîncările fine”, cum propune Scriban. Cuvîntul există și în bulgărește, exact sub aceeași formă, cu numeroase derivate ca шмeкepuя, шмeкepлък, iar PCБKE îl consideră provenit din germană. Mi se pare însă exclus ca cele două limbi vecine, româna și bulgara, să fi împrumutat independent una de alta acest cuvînt cu exact aceeași forma și același înțeles. Poziția geografica ar indica româna ca intermediar între germană și bulgară (poate totuși situația contrară ne întîmpină la șperț, vezi ER, p. 151-152). În favoarea românei vorbește încă un element: româna a cunoscut un cuvînt teșmec, „înșelătorie”, de origine turcă singurul care îl inserează și care dă și etimologia este Scriban (copiat de DLrM). Este însă cunoscut teșmecherie (La exemplele din Alecsandri, citate de Tiktin, trebuie adăugat unul din Matei Millo, Baba Hîrca, la Al. Niculescu, Primii noștri dramaturgi, p. 374). Singurul care încearcă o explicație este iarăși Scriban, care socotește că teșmecherie ar fi derivat din teșmec sub influența lui șmecherie. Mi se pare mult mai probabil contrariul: teșmecherie, care e mai vechi, derivat de la teșmec, a devenit într-un fel oarecare șmecherie, sau, în cel mai bun caz, a avut influență asupra lui șmecherie dacă acesta e de origine germană. Ar însemna în primul rînd că șmecher e derivat regresiv din șmecherie, iar în al doilea rînd că bulgara, care nu pare să cunoască pe teșmec, a luat pe шмeкep din românește.

șmecher, șmecheri s. m. 1. v. șme. 2. (deț.) homosexual activ. 3. om glumeț și descurcăreț.

șmecher cu legitimație expr. (intl.) infractor temut / cu antecendente penale.

șmecheri, șmecheresc I. v. t. a păcăli, a înșela (printr-o șmecherie) II. v. r. a deveni șmecher / isteț

taxă de șmecher expr. (intl.) taxă de protecție pe care o percep diferite bande de infractori patronilor de magazine sau localuri publice.