șirui

ȘIROͲ, pers. 3 șiroiește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ape; p. ext. despre alte lichide) A curge sau a se prelinge în șiroaie. ♦ (Despre lucruri îmbibate sau care secretă un lichid). A lăsa să se scurgă sau să se prelingă un lichid în șiroaie. 2. (Despre ape curgătoare) A curge repede (și abundent). – Din șiroi¹.

ȘIROͲ, pers. 3 șiroiește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ape; p. ext. despre alte lichide) A curge sau a se prelinge în șiroaie. ♦ (Despre lucruri îmbibate sau care secretează un lichid) A lăsa să se scurgă sau să se prelingă un lichid în șiroaie. 2. (Despre ape curgătoare) A curge repede (și abundent). – Din șiroi¹.

ȘIROͲ, șiroiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă, p. ext. despre alte lichide) A curge sau a se prelinge în șiroaie. Filoftei, cu cămașa udă pe spate și cu apa și- roindu-i pe ceafă și în barbă, le dădea afară cu ispolul. DUMITRIU, P. F. 16. Sîngele... șiroia, umplînd pămîntul. SADOVEANU, O. I 255. (În forma șirul) Auzi cum șiruie afară, De-a lungul streșinilor, ploaia! IOSIF, PATR. 78. ◊ (Despre lucruri îmbibate cu un lichid sau care secretă un lichid) Cîrligele șiroiau de apă. DUMITRIU, P. F. 4. M-am trezit pe mal, fulgerînd cu coada ochiului spre locul primejdiei; biruitor, însă, într-o jalnică stare, cu straiele șiroind și lipite de trup. SADOVEANU, Î. A. 49. Fruntea călărețului șiroia de sudoare. NEGRUZZI, S. I 42. 2. (Despre ape curgătoare) A curge (repede). (Atestat înforma șuroi) Cu fruntea lovită în piatraunde șuroia apa pe jgheaburi de două ori de trei mii de ani. C. PETRESCU, R. DR. 60. ◊ Fig. Îi trecuse năvala răului și prin vine îi șiroia o răcoare proaspătă de grădină umedă. DUMITRIU, N. 239. – Variante: șuroí, șiruí, șuruí (VLAHUȚĂ, la TDRG) vb. IV.

ȘIRU͹ vb. IV v. șiroi.

ȘIRUͲ, șiruiesc, vb. IV. Tranz. (Popular) A așeza (o oaste) în ordine de bătaie; a înșirui. Cal bun să-ncalice, Pe poartă să-mi iasă, Oști să-mi șiruiască, Lefi să-și împărțească. PĂSCULESCU, L. P. 49.

ȘUROÍ vb. IV v. șiroi³.

ȘURUÍ vb. IV v. șiroi².

ȘIRUÍ, șiruiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A așeza o oaste în ordine de bătaie; a înșirui. – Din șir.

șiroí² (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. șiroiéște, imperf. 3 sg. șiroiá; conj. prez. 3 să șiroiáscă

șiroí vb., ind. prez. 3 sg. șiroiéște, imperf. 3 sg. șiroiá; conj. prez. 3 sg. și pl. șiroiáscă

ȘIROÍ vb. (rar) a șuvoi. (Apa ~ pe jgheaburi.)

ȘIRUÍ vb. v. alinia, înșira, înșirui, ordona, rândui.

ȘUVOÍ vb. v. șiroi.

A ȘIROÍ pers. 3 ~iéște intranz. 1) (despre lichide) A curge sau a se prelinge în șiroaie. 2) A secreta un lichid din abundență. /Onomat.

șiruí², șírui, vb. IV (reg.; despre sămânță) a semăna peste brazde.

șiroì v. a curge în șiroaie: sângele cum șiroia NEGR.

șiruì v. V. șiroì.

șuruì v. a curge în șiroaie: îi șurue sângele. [Onomatopee (v. șiroiu)].

2) cĭúruĭ și (rar) -ĭésc, a -í v. intr. (d. cĭur 2; rut. čuriti, bg. čurkam, ung. csurogni, id. C. cĭucĭur, șiroĭ. țîrîĭ, țuruĭ. Bern. 1, 131). Curg șiroĭ, țuruĭ: cĭuruĭe ploaĭa. – Și șuruĭ și (Mold. Trans.) cĭórăĭ saŭ -ĭesc.

1) șiroĭésc și șiruĭésc saŭ șíruĭ, a -í v. intr. (d. șiroĭ și rudă cu cĭuruĭ, cĭucĭur). Curg șiroaĭe: șiroĭesc orĭ șiruĭe lacrămile. V. șurluĭ.

șúruĭ v. intr. V. cĭuruĭ 2.

ȘIROI vb. (rar) a șuvoi. (Apa ~ pe jgheaburi.)

șirui vb. v. ALINIA. ÎNȘIRA. ÎNȘIRUI. ORDONA. RÎNDUI.

șuvoi vb. v. ȘIROI.