șinuit

ȘINUÍ, șinuiesc, vb. IV. Tranz. A pune șine (la o roată de lemn, p. ext. la un vehicul), a fereca. – Șină + suf. -ui.

ȘINUÍT¹ s. n. (Rar) Șinuire. – V. șinui.

ȘINUÍT², -Ă, șinuiți, -te, adj. Legat, ferecat cu șine. – V. șinui.

ȘINUÍ, șinuiesc, vb. IV. Tranz. A pune șine (la o roată de lemn, p. ext. la un vehicul), a fereca. – Șină + suf. -ui.

ȘINUÍT¹ s. n. (Rar) Șinuire. – V. șinui.

ȘINUÍT², -Ă, șinuiți, -te, adj. Legat, ferecat cu șine. – V. șinui.

ȘINUÍ, șinuiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la roți; p. ext. la vehicule) A pune șine; a fereca. Gospodarii de la cîmp își șinuiesc roțile carălor. SADOVEANU, F. J. 686. Căruța și-o șinuia. ȘEZ. XX 69.

ȘINUÍT, -Ă, șinuiți, -te, adj. (Despre roți și vehicule, rar despre alte lucruri) Legat, ferecat cu șine. Și de dînsa priponit Caicelul șinuit. TEODORESCU, P. P. 566.

șinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șinuiésc, imperf. 3 sg. șinuiá; conj. prez. 3 să șinuiáscă

șinuít (rar) s. n.

șinuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șinuiésc, imperf. 3 sg. șinuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. șinuiáscă

șinuít s. n.

ȘINUÍ vb. v. fereca.

ȘINUÍT s. v. ferecare.

ȘINUÍT adj. v. ferecat.

A ȘINUÍ ~iésc tranz. (roți, sănii etc.) A înzestra cu șine (pentru a feri de uzură sau pentru a mări posibilitatea de alunecare, de rezistență); a încălța. /șină + suf. ~ui

șinuì v. a lega cu șine: roți șinuite.

șinuĭésc v. tr. (d. șină). Leg cu șine: roate șinuite. Aștern cu șine: drumu șinuit (cale ferată).

ȘINUI vb. a fereca. (A ~ carul, roata.)

ȘINUIT s. ferecare, ferecat, șinuire. (~ unei roți.)

ȘINUIT adj. ferecat, (pop.) înfierat. (Car ~; roți ~.)