șicuit

ȘICUÍ, șicuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv. și reg.) A (se) împodobi cu șic2. – Șic2 + suf. -ui.

ȘICUÍT, -Ă, șicuiți, -te, adj. (Înv. și reg.) Împodobit cu șic2. – V. șicui.

ȘICUÍ, șicuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) împodobi cu șic2. – Șic2 + suf. -ui.

ȘICUÍT, -Ă, șicuiți, -te, adj. Împodobit cu șic2. – V. șicui.

ȘICUÍ, șicuiesc, vb. IV. Tranz. A polei, a împodobi cu șic2. Cu var văruită, Cu șic șicuită, Cu aur boltită. PAMFILE, la CADE.

șicuí (a ~) (reg., înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șicuiésc, imperf. 3 sg. șicuiá; conj. prez. 3 să șicuiáscă

șicuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șicuiésc, imperf. 3 sg. șicuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. șicuiáscă

șicuí (-uésc, -ít), vb. – (Înv.) A pune în ordine de bătaie. Pol. szykować (Tiktin).

șicuí2, șicuiésc, vb. IV (înv.; despre militari) a (se) așeza în ordine de bătaie.

1) șicuĭésc v. tr. (d. șic 1). Vechĭ. Ornez cu șic.

2) șicuĭésc v. tr. (pol. szykwac). Vechĭ. Așez în ordine de luptă.