șerpuitor

ȘERPUITÓR, -OÁRE, șerpuitori, -oare, adj. Care șerpuiește; care descrie o linie ondulată; șerpuind, șerpuit; sinuos. [Pr.: pu-i-] – Șerpui + suf. -tor.

ȘERPUITÓR, -OÁRE, șerpuitori, -oare, adj. Care șerpuiește; care descrie o linie ondulată; șerpuind; șerpuit; sinuos. [Pr.: -pu-i-] – Șerpui + suf. -tor.

ȘERPUITÓR, -OÁRE, șerpuitori, -oare, adj. Care șerpuiește, care descrie o linie ondulată. Se luă după zgomot, și dete de un pîrîiaș limpede ca lacrima, îngust, zburdalnic și șerpuitor ca o fîșie de argint, pe care ar tîrî-o în fuga mare un copil neastîmpărat. BASSARABESCU, V. 141. S-au făcut mlădioase, șerpuitoare alge, ori monstruoase balene. ANGHEL, PR. 74.

șerpuitór (-pu-i-) adj. m., pl. șerpuitóri; f. sg. și pl. șerpuitoáre

șerpuitór adj. m. (sil. -pu-i-), pl. șerpuitóri; f. sg. și pl. șerpuitoáre

ȘERPUITÓR adj. v. cotit.

ȘERPUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care șerpuiește; care are multe cotituri; sinuos. [Sil. -pu-i-] /a șerpui + suf. ~tor

șerpuitor a. care curge șerpuind.

ȘERPUITOR adj. cotit, întortocheat, sinuos, sucit, șerpuit, (rar) șerpuind, (înv. și reg.) șovăit, (înv.) serpentin. (Un drum ~.)